CETATEA NEAMŢULUI

        Un  loc încărcat de istorie şi special pentru noi- CETATEA NEAMŢULUI,  o veritabilă cetate medievală construită în timpul domniei lui Petru Muşat (1374-1391).


“Sunt cu ceară picurate
Filele-n bucoavna mea,
Dar citesc, cum pot, în ea.
Spune-acolo de-o cetate
Care “Neamţul se numea
Şi-au zidit-o, spune-n cronici,
Nemţi, germani sau teutonici.
E ruină azi de veacuri.
Unde-o fi? Vezi asta-i greu!”——–George  Coşbuc

Cetatea care ne-a fascinat de cum i-am trecut pragul… și suntem siguri că impresionează  fiecare călător. Mare aglomerație, mulți turiști printre care ne-am făcut loc, ah și o mulţime  de copii veseli ce  încercau să se organizeze  pentru a cumpăra biletele de intrare. Așa ne-am amintit de excursiile școlare la care participam cu nerăbdare chiar dacă nu știam aproape nimic despre locul pe care urma să-l vizităm.

          Accesul se face pe lângă Casa Arcaşului pe un drum de piatră cubică,  drum ce seamănă cu cel  care duce la Castelul Peleş,  parcă cu mai multe serpentine şi mult mai abrupt mărginit de perdele  de arbuşti şi pomi falnici ce umbresc  poteca.

       Urcând la pas ne-am imaginat cum se ajungea în cetate în vremurile trecute cu căruţele trase de cai,  sau cum mergeau domnii Moldovei călare și de ce nu cum încercau cotropitorii să cucerească cetatea.     😀

Imagini din încăperile cetății, din care în 21 de camere a fost amenajat muzeu- monetărie, biserica, temnița, camera de provizii.

-monetăria -sala unde se băteau monedele, acum sunt expuse copii al unor monede din argint și aur.

Nimic nu este mai frumos ca după o ploaie de vară să vezi un orășel de la înălțime…

Fântâna din curte, are o legendă care seamănă un pic cu cea de la  Castelul Corvinilor-Huniazilor sau cea a Cetății Râșnovului.  A fost  săpată de câțiva turci care, veniți în Moldova după apă și pâine, sunt capturați și puși să caute singuri apa. Acum fântâna este secată, în ea aruncă aproape fiecare vizitator câte o monedă…pentru îndeplinirea dorințelor  🙂  )))

          Am redescoperit un fragment de istorie, ne-am bucurat ochiul și sufletul, a fost o vizită minunată, sigur revenim aici. Tu ai fost aici?

          Iar de acolo de sus cetatea oferă o panoramă superbă asupra oraşului Târgu Neamţ, așa prin frunziş am zărit şi Ozana de care a tot povestit  Ion Creangă, că dor eram aproape de lumea poveştilor lui.

Cum ajungi la  CETATEA NEAMŢULUI:

– de pe E 85 pleci pe  12 C  drum ce leagă Piatra Neamţ de Tg. Neamţ.

– cum ajungi în oraş urmezi indicatoarele, până pe STRADA ARCAŞULUI,  de acolo se urcă pe jos spre cetate.  

– sunt restaurante cu terase superbe, mâncare bună şi nu prea scumpă, unele fac şi reduceri de 20%.

* Imaginile din articol sunt din iunie 2011

Share Button

Comments (6)

  1. hoinariromani

    Ma bucur ca intalnesc aici persoane care au vizitat locurile pe unde am hoinarit si noi.
    Drumul nu este foarte greu, da trebuie putin antrenament, insa este placut de urcat la cetate, te poti odihni citind panourile informative care sunt destul de dese.

    Reply
  2. Mariana

    Am fost si aici.Drumul este unul foarte greu de urcat pentru cine nu are cat decat antrenament.De sus se vede Ozana.O colega cu care eram nu a mai avut puterea sa treaca si podul

    Reply
  3. hoinariromani

    Multumesc!
    Nici noi nu am stiut ca ajungem pe acolo, eu mi-am luat ca suvenir o lumanare sculptata in forma de coroana a lui Stefan cel Mare,:) negustorul de la taraba a spus ca toate obiectele din ceara, de acolo, erau facute de persoane cu dizabilitati.

    Reply
  4. crystynica

    Le ai cu pozatul! F. frumos!
    Daca stiam ca va duceti, te rugam sa-mi iei un magnet.

    Reply
  5. hoinariromani

    Acum podul este reparat , cetatea a fost restaurata din 2007 pana in 2009.
    Merita vizitata , iar drumul pana la cetate este foarte frumos , de la parcare pana sus, plus ca sunt o multime de negustori , ca in jurul fiecarui obiectiv turistic, de la care poti pleca cu o mica amintire.

    Reply
  6. ramona

    da.foarte frumos la cetate,am fost si eu cand eram mica..podul mi se parea infiorator pt ca avea scandurile cam subrede si dc mai priveam si in jos ma apuca frica..dar merita vizitata! 🙂

    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.