Curtea Domnească de la Târgoviște

       Vizită  în Capitala Țării Românești la cea mai mare atracție a orașului, Curtea Domnească.

          Cum aproape  în fiecare weekend evadăm pe undeva, pe lista nescrisă se afla și Târgoviște așa că am pornit degrabă  spre una din fostele capitale ale Țării Românești.

          Am ajuns prea devreme  pentru a vizita vreun obiectiv, așa că am făcut o scurtă plimbare matinală prin Parcul Chindiei, demult găzduind grădinile boierești cu plante și flori aduse de peste hotare .

Pornim spre CURTEA DOMNEASCĂ, intrarea se face pe Poarta de sud. Și de aici încep peripețiile,  “ca la noi la nimeni”.

          Intrarea  în Curtea Domnească se face pe sub bolta cu clopotniță,  luăm bilete de intrare și ne întoarcem să citim informațiile de  pe panoul informativ.  A durat 5-10  minute cât am mai căscat noi gura pe acolo. Când să trecem mai departe în curte  o altă   doamnă “ghid” a început a țipa   “BILETEEEE, SE PLĂTEȘTE INTRAREA, UNDE INTRAȚI?”  Noi aveam bilete în mână, deși nepoliticos fluturăm cu ele în speranța că le vede.

             Ne oprim la Biserica Mare Domnească,  a fost construită  între anii 1583-1585 pe timpul domniei lui Petru Cercel după modelul bisericilor de tip cruce greacă  înscrisă,  cu  hramul Adormirea Maicii Domnului. Biserica se remarcă  fața  de bisericile contemporane prin proporțiile mari, neîntâlnite până atunci, conturul exterior fiind de 14 x 30 m. Petru Cercel s-a inspirat din arhitectura otomană și a construit deasupra naosului un balcon pentru familia domnească. Acum este într-o stare de degradare avansată.

         Este deschisă publicului pentru vizitare, doar zona altarului și catapeteasma  sunt acoperite cu placaje și schele.   Sunt foarte multe crăpături mari, pictura în unele locuri este inexistentă.

          Pe partea de vest a bisericii încă mai tronează portretele domnitorilor: Matei Basarab, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Petru Cercel, iar pe partea opusă intrării sunt portretele lui Mihai Viteazul, Radu Șerban, Șerban Cantacuzino şi Radu Mihnea.

           Lângă mormântul doamnei Elina (soția lui Matei Basarab) se află o groapă protejată  de gratii din fier în care turiștii aruncă bani.  Există o legendă care spune că cei care aruncă bani acolo vor avea parte de o nevastă  înțeleaptă  și  darnică  la fel ca soția domnitorului Matei Basarab.  

          Ne-am plimbat putin prin Palatul Domnesc, printre ruine, sunt amenajate podețe metalice pe care te simți în siguranță și poți admira liniștit ruinele și împrejurimile.  La intrarea în fiecare încăpere sunt panouri cu informații în limbile  româna și engleză.

         Palatul a fost distrus de-a lungul timpului de cutremure, incendii, dar și de mâna omului. Gheorghe Ghica fiind unul dintre domnitorii care au demolat fortificațiile, și unele corpuri ale palatului domnesc.

Ultimul domnitor care își are reședința la Târgoviște și care aduce îmbunătățiri Palatului este Constantin Brâncoveanu. Curtea domnească se continua cu frumoase grădini în stil italian, și era alimentată cu apă prin apeducte subterane, deasemenea era prevăzută cu tunele care uneau curtea de Mănăstirea Dealu aflată la o distanță de aproximativ 5 km.

          Căldura mare,  așa că am căutat repede răcoarea în Turnul Chindiei.

“Un singur turn, rămăşiţă din vestita curte domnească se înalţă trist şi singuratic pe deasupra acestor grămezi de ruine. Acest turn e scump românilor ca un monument care le vorbeşte de timpul lor de glorie şi mărire. “  N. Bălcescu

          Turnul este înalt de 27 de metri fiind alcătuit dintr-o bază de forma unui trunchi de piramidă din care se ridică un turn cilindric construit din cărămidă, cu diametrul de 9 metri.

         În interior, construcția are trei etaje, accesul la terasa superioară făcându-se printr-o scară  în spirală, situată  pe axul vertical al turnului.

        Este puțin mai dificil urcatul în turn atunci când este aglomerat, dar se merită să admiri orașul de la înălțime, oferă o priveliște  superbă.

      Din ansamblul Curții Domnești mai face parte și  Biserica Sfânta Vineri, o bisericuță veche din 1517, care se poate vizita.   Micuță dar oferă un sentiment de liniște un loc unde te poți încărca cu energie pozitivă.

Se mai poate vizita și Casa Bălașa ( casa doamnei Bălașa, soția voievodului Constantin Șerban.) noi  nu am reușit să intrăm de această dată.

Tot in “Curtea domnească”  se poate vizita  Muzeul Tiparului. Unul din exponatele interesante este o tiparniță  veche de 200 de ani.

          Mergi  la Târgoviște, locul unde poți lua contact cu puțină istorie, admiră orașul de pe Turnul Chindiei. MERITĂ!

Info:

Programul de vizitare:

– marți-duminică   9:00 -18:00;

– luni închis;

Preț bilet  intrare:

– 8 lei/persoană adult;

– 4 lei/elevi, studenți;

Txa foto:

– 25 lei/amatori;

– 50 leiprofesioniști;

 

Cum ajungi la Târgoviște.

– DN 71  din București.

-sau cu trenul

*Imaginile sunt din august 2011.

Share Button

Comments (6)

  1. Geta

    Te asigur ca daca vizitai cetatea in timpul programului de vizitare erai vanata daca nu plateai taxa foto. In Targoviste se mai poate vizita si Muzeul de istorie, noi ne-am refugiat in el ca era foarte cald afara si ne-a cam molesit caldura cat ne-am plimbat printre ruinele cetatii.

    Reply
  2. Roxana

    Noi am ajuns intr-o sambata pe la 7 seara si era inchis…doar prin amabilitatea unui paznic ( cred!) am reusit sa ne plimbam printre ruine, fara insa sa putem vizita si Turnul Chindiei…poze am facut cate am vrut noi, nu ne-a impiedicat nimeni ( era totusi dupa ora inchiderii si “doamnele-cerber” erau probabil acasa!)…oricum, mi-a lasat o impresie tare placuta!

    Reply
  3. unul

    Dupa multi ani de absenta am venit de departe ca sa vizitam Curtea Domnesca si mi-a fost de-a dreptul rusine in fata companionilor mei pentru ca ni s-a cerut taxa (foarte piperata in opinia mea) pentru fiecare(!) camera video si aparat foto desi era evident ca nu aveam de ce sa le folosim pe toate. Toate taxele insumate au depasit cu mult biletul de intrare. Suma totala a fost exagerat de mare pentru valoarea vizitei. Nu ni s-a pus ghid la dispozitie. Nu ni s-a intimplat nicaieri in lume una ca asta! A fost, intr-adevar, o vizita de neuitat…

    Reply
    1. hoinariromani

      Din pacate ai dreptate 🙁 ai confirmat si tu cele spuse de mine.

      Reply
  4. hoinariromani

    Buna,
    Nu am ajuns nici la Manastirea Dealu , nici la Manastirea Vifora. 🙁
    Am fost la cetate si la Muzeul de istorie.
    Oricum trebuie sa mai ajungem la Targoviste intr-un weekend.

    Reply
  5. mihai

    buna
    imi pare rau ca nu ma-ai anuntat ca veniti in Targoviste
    Nu stiu daca ati fost si la Manastirea Dealu, Manastirea Viforata…etc

    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.