Let’s Do It, România!

      Pe 12 mai 2012 am reuşit să  facem un colţ de natură mai curat.

          Dimineaţă la ora 8 am ajuns la punctul de întâlnire unde am găsit repede alţi coechipieri, am completat un mic formular, am primit un “morman” şi ne-am îndreptat spre locul indicat.

Am fost o echipă de 5 oameni care am curăţat un ” morman” de gunoaie între Glina şi Cernica (C2-6932) Bucureşti.

Coechipierii mei în acţiune:

          Speram să nu găsim foarte multe gunoaie…însă mare a fost surpriza că la final, după 3-4 ore de activitate când am numărat sacii erau peste 70-80 de bucăţi, din care aproximativ 60 de 120 l. Şi am mai fi adunat cred că  încă vreo 20 de saci …însă nu mai aveam saci goi. Fiecare ne-am adus mănuşi şi  saci  de acasă.

          Și o mică enumerare din ce am găsit pe acolo aruncat?!  Mai uşor mi-ar fi să spun ce nu am găsit…

          De la suzete pentru  bebluşi până la costume de baie, obiecte sanitare, materiale de construcţii, mochete şi alte “minuni” din “cutia fermecată” a nesimţiţilor.

MULŢUMESC coechipierilor mei ( Vali, Miky, Daniela şi Ester) că am reuşit să fim o echipă  în primul rând apoi că am făcut ca o palmă de pământ să  respire mai uşor,  fără PET-uri şi alte “minuni”.

Din păcate nu am reuşit să  fac prea multe poze.

Şi tot creştea grămada cu saci plini…

Când am terminat sacii de umplut a apărut şi o maşină de la Primăria Cernica de la Salubritate şi a  luat  tot ce am adunat noi.

 

Nu mai aruncaţi gunoiul la întâmplare...”Dacă o cetate se dărâmă devine ruină, pe când o movilă de gunoi rămâne gunoi.”

La sesiunea de curăţenie am participat doar eu, Geta, din gaşca hoinarilor.

12 mai 2012

Share Button

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.