PEŞTERA IALOMIŢEI

          Îți povesteam la subiectul  Lacul Bolboci că am petrecut câteva zile la Padina, atunci am vizitat şi PEŞTERA IALOMIŢEI. Un loc fascinant pentru turiştii curioşi care vor să descopere misterele formaţiunilor glaciare şi a lacurilor din peșteri.

Dar până să intrăm în peşteră să ne bucurăm de drumul superb şi acceseibil tuturor, atât pe jos cât şi cu bicicleta.

Şi după panta se vede Sfânta Mănăstire zidită în stâncă.

Chiar la intrarea  în peşteră pe partea dreaptă se găseşte o vitrină  unde sunt expuse  fragmente de roci, acestea găsindu-se şi în peşteră, cu tot cu explicaţii.

Este bine ca înainte de a intra în peşteră să citești legenda aflată la intrare, aşa vei recunoaşte mai uşor toate încăperile peşterii.

           Şi de aici începe aventura,  după  primii paşi prima aplecare trebuia să fim cu ochii-n patru   🙂  pe jos pericol de alunecare din cauza umidităţii, sus formaţiunile calcaroase parcă stăteau să fie salutate de fruntea noastră. Când intindeam mâna sa ne sprijinim de pereți dădeam cu ochii de plăcuţele ce ne   avertizau “pericol de electocutare”.  Să nu mai luam în considerare turiştii care nu dădeau prioritate celor ce erau deja la jumătatea scării în urcare sau coborâre  şi când se întâlneau nu aveau loc, accesul fiind  foarte îngust.

          Treptele din lemn umede ne-au dat bătăi de cap, dar ne-au ajutat mult bocancii.  😀

          Nu am mai simţit cele 10 – 13 grade  C. din peșteră, am dat hainele mai groase jos şi am rămas în tricouri, urcatul a fost puţin solicitant, din cauza umezelii,  în momentele de odihnă am încercat să surprindem în fotografii o parte din peșteră.

          A fost o aventură interesantă!     😀

Împărtășim și cu tine câteva din informațiile pe care le-am adunat de pe panoul cu informații. 

– Peştera Ialomiţei este situată la  la 1660 m, în muntele Bătrâna din masivul Bucegi;

– Are o lungime de 480 m, din care 400 sunt accesibili turiştilor;

– Diferenţa de nivel este de 60 m (de la gura peșterii la Altar);

– Peştera este împărţită în mai multe săli fiecare având  câte o denumire:

– Prima sală  a peşterii este numită  Mihnea Vodă, cu o  lungime de 115 m, lăţimea de 15 m şi înălţimea de 10-25 m;

–  Urmează galeria numită  Pasaj, cu lungimea de 20 m şi lăţimea între 1-8 m, înalţimea variază între 1,5-2 m;

– Sălile Decebal (în formă de dom, din care se deschid mai multe galerii) şi Sf. Maria sunt legate între ele, şi au dimensiuni mici: lungime între 10-30 m şi înălţime între 2-10 m;

– Pentru a ajunge la Grota Sf. Maria trebuie să  treceţi peste un prag din bolovani mari şi umezi;

– Cea mai mare cavitate din această peşteră o reprezintă Sala Urşilor.  Aici apa lipseşte însă predomină solul bolovănos. Când a fost descoperită s-au găsit  numeroase oseminte şi chiar schelete întregi provenite de la ursul cavernelor, “Ursus Spelacus Blum”, printre care unele la suprafaţă,  ceea ce duce la presupunerea că, acum 10.000 de ani, aici au fost ultimele ascunzători ale urşilor cavernelor;

– După o nouă galerie lungă de 40 m, urmează  sala La Răspântie şi sala cu cele mai mari dimensiuni din toată peştera: Sala Urşilor sau Sala Mare, având 72 m lungime, 35 m lăţime şi 25 m înălţime;

-Din Sala Urşilor se deschide o galerie de 2 m înălţime denumită Fundul Peşterii, care, mai de mult, conţinea numeroşi stâlpi ce legau bolta de sol;

– Urmează Galeria Apelor până  la Altar, în care curge pârâul Peşterii. Peştera este accesibilă pănă  la Altar. Aici, stalactitele sunt aşezate în aşa fel încât dau impresia unui altar de biserică;

– Cazare la Mănăstirea peștera -25 de locuri disponibile.

          După ce am ieşit pe porţile pşterii imediat pe stângă am observat  sculptat în piatră ceva  ce seamăna cu doi împăraţi, Sf. Constantin și Elena, mai încolo am văzut şi un mic cimitir cu câteva cruci din beton unde abia mai puteai desluşi numele celor ce se odihnesc la umbra stâncilor.

Cum ajungi la Peştera Ialomiţei:

Cu trenul: Gara Buşteni – telecabina Buşteni – Babele – telecabina Peştera.
 – Cu maşina:
–  Sinaia (DN 71 spre Târgovişte) – Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiului – Bolboci – Diana – Padina – Peştera Ialomiţei (urmând DJ 713). Accesul cu maşina se face doar până la  Platoul Padina, apoi se merge pe jos 30-40 minute.
– Târgovişte – Moroeni (dreapta spre Sinaia pe DN 71) – Bolboci – Diana – Padina (urmând DJ 714)
Programul de vizitare  9.00-17.00 .
Dacă  sunt evenimente în zonă programul de vizitare se prelungeşte.
Biletul de intrare la Peştera Ialomiţei este de 6 lei/adulţi. -2012
Imagini din august 2012.
Share Button

2 Replies to “PEŞTERA IALOMIŢEI”

  1. ilda76

    De doua ori am intrat in aceasta pestera: o data inainte de a fi instalata reteaua de electricitate si o data dupa…Experienta este grozava!:)

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.