Poate vă întrebați ce să căutați vara în POIANA BRAȘOV, ei bine aveți ce face: urmăriți povestea noastră și lăsați-vă imaginația să zburde.
Vă povestim ce am făcut noi și ce făceau alți turiști într-o zi de weekend în Poiană.
Pe drumul ce duce din Brașov spre Poiană am întâlnit nelipsitele grătare câteva corturi amplasate, în jurul lor lume la bronzat.
Ajungem cu greu în Poiană la fel de greu găsim și loc de parcare, era foarte aglomerat.
Întâmpinați de zgomote de motoare turate la maximum, ne-am îndreptat spre locul cu pricina, se desfășura un concurs de mașini.
Lume multă, aglomerație, fum de la cauciucuri și fum de la grătarele cu mici amplasate lângă pista de concurs. Intrarea era 50 de ron/persoană doar ca să asiști la eveniment.
Tragem și noi cu ochiul puțin, și ne continuăm plimbarea prin stațiunea montană.
Observăm și admirăm micuța bisericuță din lemn.
Toată lumea profita de razele soarelui făcând plajă pe iarba moale și plină de flori, cei mai practici culegeau muguri de pin de la marginea pădurii.
Vis-a-vis de biserica este un hotel superb, cu lac în jurul său, erau și peștișori, desigur admirați de toată lumea.
Și cum nu se poate loc unde sunt turiști fără “magazinele de suveniruri” de ce ar lipsi din Poiana Brașov.
Am aruncat și noi o privire, nu am zăbovit prea mult că unii negustori erau prea insistenți 😛 găseai acolo de la haine de blană, până la magneți de frigider și alte chestii nefolositoare.
Căscând gura pe la tarabele cu suveniruri am ajuns și la ȘURA DACILOR.
După ce am trecut de poartă pentru o clipă nu ne-am dat seama ce era acolo, muzeu, restaurant sau loc de odihnă imediat am constatat că sunt toate la un loc și era superb.
O gradină frumoasă, primitoare ce te îmbie să te relaxezi acolo pentru câteva clipe, savurând din bunătățile pregătite în bucătăria restaurantului cu specific românesc.
Curioși am trecut pragul restaurantului care ne-a lăsat cu gura căscată. Plin de lume, animat de ospătari îmbrăcați în costume tradiționale, miros de mâncare și decorat superb.
Aici am început să visăm admirând decorul rustic din restaurant, iar mirosul de cimbru, leuștean, flori de mușețel și alte plante aromatice uscate parcă ne făceau invitație să luăm loc la o masă. Totul ne-a făcut sa intram într-o lume de poveste.
Când am părăsit restaurantul am ridicat privirea, deasupra ușii am văzut un tablou sculptat cu un chip de dac, alături de însemnele dacice.
Am petrecut clipe frumoase la Șura Dacilor, așteptăm iarna să-i mai facem o vizită să ne încălzim la un vin fiert după turele de ski.
Am gustat și colacul secuiesc, a fost cel mai pufos colac mâncat vreodată.
În drum spre Brașov am făcut un popas și am admirat Orașul vechi și Orașul nou din Brașov. Superb!
Și așa am petrecut aproape o zi de vară în Poiana Brașov.
-munțomanii se pot aventura pe traseele ce duc în Postăvaru.
-stațiunea este ideală pentru plimbări cu bicicleta, vara.
Imagini din Poiana Brașov din iunie 2012.
N-am mers niciodata vara in Poiana, insa pare locul ideal pentru plimbari cu bicicleta si numeroasele drumetii pe care le poti face aici!
Am ochit si trasee, atunci cand am ajuns in Poina, nu aveam echipament la noi de urcat pe munte, a fost doar o iesire de recunoastere 😛
Frumoasa iesirea voastra. Din Poiana Brasov urca trasee pe Postavaru, care sunt de facut. Sau se poate urca si cu telecabina, iar de sus panorama este incantatoare. Se vad si Bucegii, si Piatra Mare, si Brasovul, si Piatra Craiului.