SALATA RECORD

          Împreună cu o gașca din ClubChevrolet.ro și alți peste o mie de voluntari am muncit și am reușit să facem CEA MAI MARE SALATĂ VEGETARIANĂ DIN LUME.

          Ne-am înscris cu ceva vreme pe liste pentru a fi voluntari, duminică (23 septembrie 2012)  dimineața la ora 9:00 eram prezenți la Exporom alături de prietenii noștri din ClubChevrolet.ro. Am avut tricouri mai speciale sponsorizate de Hăinuțe și Jucării.ro.

          La intrare toată lumea a trecut printr-un control medical sumar, am primit mănuși, măști, halate, șepci. Toți participanții au primit și tricouri inscripționate cu sponsorii evenimentului.

          Imediat am trecut la treabă, ne-am împărțit sarcinile pentru a fi mai eficienți. Băieții la cărat legume de la spălător și căratul legumelor  tăiate în vasul imens.

          Fetele s-au ocupat în principal de tocatul legumelor.  A fost ușor la roșii, ardei și castraveți, apoi a urmat varza morcovii și în final ceapa care a făcut să curgă multe lacrimi.

Dacă mergea treaba bine, am pus și de o horă, ca așa-i frumos când muncim să o facem cu drag să ne simțim bine și să ne distrăm.

          Am avut pauză de masă în care am primit sandwich, suc, apă și cafea. Chiar dacă după masă ne-am mai pierdut cheful de muncă am continuat tăiatul legumelor, ne creștea inima când vedeam că sacii cu legume se împuținează iar cântarul arată din ce în ce mai mult.

          În timpul evenimentului au fost și concursuri, unul: cine se prezenta cu cel mai mult morcov dat pe răzătoare într-un timp mai scurt. Primii trei participanți au câștigat câte o tigaie de la unul dintre sponsorii evenimentului. O tigaie a ajuns în echipa noastră.

          La final suspansul a fost un pic mai mare, un alt concurs: premiu un weekend la un hotel de 4 stele, trebuia sa se ghicească câte tone de legume s-au tăiat.

          Avem și dovada că am participat și că am intrat în  Cartea Recordurilor cu Cea mai mare salată vegetariană din lume.

Pentru realizarea SALATEI RECORD s-au folosit:

6 tone de roșii;

4 tone castraveți;

2 tone morcovi;

4 tone salată verde/varză;

2 tone ardei;

2 tone ceapă,

400 kg. măsline,

800 l. ulei de măsline,

peste 1000 de voluntari,

I-am întrecut pe greci, avem cea mai mare salată din lume 19 tone.

Afară au avut loc și concerte susținute de:    Bere Gratis,  Zephir, Rock Incorporation, Dinti de lână și  Antract.

 

Share Button

Comment (1)

  1. romi

    Foarte tare!!

    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.