BISERICA STAVROPOLEOS

         Ieșiți la o plimbare prin centrul vechi al Bucureștiului am ajuns și la  Biserica Stavropoleos. Biserică ce ne-a fascinat pe loc. Este o adevărată comoară din punct de vedere al arhitecturii și istoriei    🙂

          Prima dată am ajuns pe la ea  în 2011, era închisă, strada era în curs de modernizare.  Însă în  2012 situația a fost alta, aglomerație și agitație pe străzile din jurul ei.

Biserica este foarte primitoare chiar dacă este micuță, a fost printre  puținele biserici din care nu am fi vrut să  plecăm decât după terminarea slujbei. Probabil vocea blândă ce se auzea ne-a reținut o vreme, timp în care am admirat interiorul.

          În micuța curte  sunt expuse fragmente din vechea pictură bisericii și cruci de la  morminte foarte vechi, rămășițe de la Turnul Colței, de la Mănăstirea Văcărești sau de la Mănăstirea Sf. Sava.

Info:

– biserica datează din 1724 din timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat;

– construită în stil brâncovenesc avand hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril;

– restaurarea bisericii a început  în anul 1904 când i-a fost redată forma originală, biserica fiind avariată de cutremure și incendii, apoi  lăsată în paragină ,in 1888 era deja o ruină.

– în ultimii 25 de ani s-au făcut noi restaurări, inclusiv restaurarea picturii;

– în clădirile din curtea bisericii sunt adăpostite icoane vechi, documente,  precum și o bibliotecă.

-din 2008 este mănăstire de maici.

– incinta  a fost construită  la inceputul secolului al XX-lea, după planurile arhitectului Ion Mincu.

Contact:

Biserica Stavropoleos se află în centrul istoric al Bucureștiului, chiar în spatele Muzeului Național de Istorie.

Strada Stavropoleos, nr. 4, sector 3, București – O.P. 1, Cod 030083, România
Telefon: +4021 / 313.47.47

 

Share Button

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.