BĂILE HERCULANE

          Dacă am fi scris articolul imediat după  vizita făcută la BĂILE HERCULANE sigur am fi spus că nu vom mai călca vreodată  pe acolo      🙂   dezamăgire totală.  Acum …parcă am mai trece prin stațiune, doar să  facem traseele turistice.
           Culmea e că şi în 2011 am făcut o vizită  acestei staţiuni, desigur plecând de acolo cu regrete. În 2012 am repetat isprava  încercând să mai dăm o șansă locului, sperând că s-au făcut ceva schimbări.. Numai că am constatat  că tot ce înseamna Herculane e un loc uitat  de … cei de sus.

           În toamna lui 2012 totul era pustiu, linişte, străzile străjuite de clădirile vechi, demult găzduind mii de turişti. Din când în când câte o statuie, întruchipând personaje legendare, parcă  ne invita să-i facem o fotografie. Nici izvoarele cu apă termală nu mai zvăcneau cu putere.

           După  o mică  plimbare prin oraş timp în care am capturat câteva imagini, ne-am zis că e momentul să ne cazam.

          Și acum începe aventura…

          Menționăm faptul că nu aveam rezervare pentru cazare la niciun hotel sau pensiune, așa călătorim noi, nu prea știm pe unde ne apucă noaptea. De cele mai multe ori nu ne facem planuri (unde și cât zăbovim, dacă găsim într-un oraș/sat lucruri interesante de văzut și făcut ne lungim pe acolo).

Să revenim la Herculane și să povestim toată “chestiunea”: am citit lucruri frumoase pe blogul Andei despre Hotelul Roman şi despre Herculane.  Dacă vreţi să  citiţi poveşti mai frumoase despre Herculane vizitaţi Hai-la-Bord. Hai să ne cazăm la el… am cerut să vedem o cameră, dezastru, în baie domnea igrasia, plus un miros oribil    🙂  camera situată la etajul 9.  Ne-am orientat spre alt hotel…pe afară vopsit gardul – Hotel Cerna   🙁  Oricum am încercat să găsim o scuză că suntem  în extrasezon, în plus nici nu suntem pretențioși, doream o cameră decentă cu un pat și posibilitatea să facem un duș.

          Într-un final ne-am cazat la Pensiunea Magic, nu era nimic magic …poate scârţâitul parchetului sau duşul defect. Vizitele la aceste  hoteluri, pensiuni le-am făcut dupaă o documentare pe internet, după  ce am  vazut o prezentare  ca la carte   🙂  poze superbe  din camere….  Este posibil să  nu fi avut noi noroc să  găsim un loc de cazare bun.

Te las să te delectezi cu câteva imagini din staţiunea pustie  şi tristă.

Dimineaţa am pornit la drum pe Valea Cernei, schimbare de peisaj și atmosferă….

De vizitat în Herculane:

– Muzeul de istorie Băile Herculane.

– Grota Haiducilor

– Grota cu aburi

– Crucea Albă

-Gara (superbă).

 Am fost în Băile Herculane în iulie 2011 şi în octombrie 2012

 

Share Button

Comments (2)

  1. hailabord

    Multumesc pentru mentionare, dragilor. Parerea mea despre Herculane o stiti, dar nu strica s-o expun si aici. Hotelul cu igrasia este Roman, nu Traian (nici nu cred ca exista un hotel cu acest nume), si da, are si camere nerenovate, dar si destule care au beneficiat de modernizare serioasa.Hotelul Hercules nu l-am prins niciodata deschis si vin in statiunea asta dinainte de 2008. Si daca tot am zis de cand vin pe aici, trebuie sa spun ca se vede o transformare mare fata de ce era acum cativa ani, s-a investit in renovarea cladirilor si statiunea, incet-incet, incepe sa arate mai bine. In afara de vara, cand statiunea este literalmente full (nici pe jos nu poti trece de cata lume este!), Herculane este pustiu. Dar mie tocmai in extrasezon imi place mai mult, pentru ca ma pot bucura de tot ce are mai frumos si anume, natura. Va recomand un Paste la pensiunea Lorabella si slujba s-o savurati in parcul din fata Cazinoului. Sunt faclii pe strazi, este minunat! Noaptea, ce-i drept, nu se vad cladirile care inca n-au apucat sa primeasca renovarea salvatoare.

    Reply
    1. HoinariRomani (Post author)

      Cred ca am mentionat eu gresit numele hotelului (corectez) Noi mai incercam sa mai vizitam Herculane… poate plecam multumiti de acolo 😛 la urmatoarea vizita.
      Din acest motiv am trimis cititorii pe blogul tau, Anda, sa vada si lucrurile bune si frumoase din Herculane.

      Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.