Legende, blesteme și mistere la Palatul de la Ruginoasa

          Într-o zi de toamnă am avut bucuria să petrecem, pentru prima dată, câteva clipe pe domeniul lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa.


Am vizitat palatul împreună cu gașca de călători adunați de  Castle Break.

          Palatul este situat la aproximativ 60 de km de Iași în localitatea Ruginoasa, între orașele Târgu Frumos și Pașcani, acces pe DN 28 A.

          Ți-am spus  cum să ajungi, acum să-ți  povestim puțin despre istoria palatului.

          Palatul de la Ruginoasa găzduiește Muzeul Memorial Alexandru Ioan Cuza.

         Construit la începutul secolului XIX, utilizând un stil architectonic neogotic, 1847-1855 proiectat de  arhitectul Johann Brandel. Domeniul cuprinde un parc, Biserica Adormirea Maicii Domnului, zidurile de incintă și turnurile.

         Domeniul Palatului Cuza de la Ruginoasa a aparținut inițial familiei Sturdza, care a deținut și Castelul Miclăușeni. 
Palatul a fost  ipotecat pentru un împrumut nereturnat de 60 mii de galbeni, apoi  a fost scos la licitație de către Banca Moldovei și cumpărat de  Alexandru Ioan Cuza.
După moartea domnitorului, osemintele sale au fost așezate în biserica din spatele palatului, apoi mutate la Curtea de Argeș și in final la Biserica Trei Ierarhi din Iași.

         Am aflat cine au fost stăpânii domeniului de la Ruginoasa să aflăm și de unde au apărut legendele.

Cică palatul este ascuns de ochii lumii de o perdea de arbori din cauza evenimentelor rușinoase petrecute acolo. Mai este denumit și “Casa rușinoasă”.

“Rușinoasă “ din cauza amorurilor secrete  ţinute departe de ochii lumii şi de urechile familiei. În plus, se spune că palatul este blestemat pentru că noaptea ar fi bântuit de fantoma prințului Dimitrie. Noi am vizitat palatul ziua, nu am văzut nimic suspect și nici urme de fantome   🙂

          Povestea spectaculoasă a palatului începe în  1804, când logofătul Costache Sturdza, urmaş al celebrei familii boiereşti, a construit conacul după normele de lux ale vremii şi la indicaţiile unor arhitecţi celebri. Mare dregător, membru al Sfatului Domnesc, Costache s-a căsătorit cu Marghioliţa Ghika-Comăneşti, o femeie a cărei frumuseţe răpitoare i-a făcut pe contemporani s-o asemene cu Ileana Cosânzeana. Numai că Marghioliţei i-au fugit ochii după Nicolae Roznovanu, un alt boier influent în epocă, al cărui palat este în prezent sediu al Primăriei Iaşi. Marghioliţa, care locuia în Capitala Moldovei împreună cu Costache, i-a cerut soţului s-o ascundă la Ruginoasa, spunând că este hărţuită de Roznovanu.

         Soțul s-a conformat, și a trimis-o la conacul de la ţară, unde a dat-o în grija fiului lui, Săndulache Sturdza. Roznovanu, însă, adună un grup de arnăuţi şi pleacă s-o răpească pe frumoasa soţie a lui Costache. „Urcând scările palatului, arnăuţii au dat peste fiul lui Costache Sturdza, care, cu ultimul glonț, a vrut să apere onoarea domniţei Marghioliţa, mama lui vitregă. Un arnăut a reuşit să-l ucidă cu un cuţit pe Săndulache. Roznovanu a intrat, a luat-o în braţe pe Marghioliţa şi a plecat cu ea”. Este prima moarte tragică de la Ruginoasa.  Datorită acestor împrejurări  Sturdza abandonează moșia.
          După cum am menționat mai sus, în 1862, construcţia somptuoasă ajunge, în proprietatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.  Palatul este locuit aproape permanent de Doamna Elena. Soţul fiind plecat la Iaşi sau la Bucureşti, cu treburile statului. „Elena Doamna”, aşa cum a fost supranumită în epocă,  a fost  foarte iubită de supuşi, ea ocupându-se de palat.  Se spune că Elena Cuza n-a fost fericită la Ruginoasa. Ştia de sfârşitul tragic al Sturdzeştilor şi a luat totul ca o fatalitate, mai ales că în prima noapte de când s-a mutat a auzit cântând cucuveaua.
Doamna se ocupă de educaţia celor doi fii ai domnitorului, Dimitri şi Alexandru, pe care Cuza i-a avut din relaţia nelegitimă cu Maria Obrenovici, descendentă a familie Balş. Domnitorul revine la Ruginoasa în septembrie 1864, atunci când promulgă şi pune în practică Reforma Agrară. Plecat în exil în 1866, după a fost nevoit să abdice, Cuza moare în mai 1873 la Heidelberg, în Germania. După două săptămâni, Elena Doamna aduce rămăşiţele soţului la Ruginoasa, fiind înmormântate în curtea bisericii din spatele palatului. Legenda spune că de la moartea domnitorului şi până să fie îngropat, clopotul bisericii a bătut încontinuu, un semn al respectului şi iubirii de care se bucura printre supuşi.

          Blestemul palatului a persistat şi după moartea domnitorului. Fiul cel mic al lui Cuza, Dimitri, se îndrăgosteşte de una dintre servitoare şi se sinucide în camera sa, după ce Elena Cuza o alungă pe tânără. A doua moarte tragică de la Ruginoasa. Tânărul este înmormântat tot în curtea bisericii, în stânga tatălui său. Celălalt fiu, Alexandru, moare în 1890 în timpul lunii de miere pe care şi-a petrecut-o în Spania cu Maria Moruzzi, proaspăta sa soţie. Răpus de miocardidă severă la doar 23 de ani, fiul cel mare îi lasă toată averea prin testament soţiei sale. În relaţii reci cu nora sa şi lăsată fără niciun drept asupra proprietăţilor, doamna Elena Cuza se retrage la Iaşi, apoi la Piatra Neamţ, unde moare într-o sărăcie lucie.
         Zidurile Palatului Ruginoasa  mai ascund o altă idilă ruşinoasă. Văduva Maria Moruzzi se îndrăgosteşte de tânărul inginer Ionel I.C. Brătianu, venit în zonă să muncească la construcţia căii ferate Iaşi-Paşcani şi luat chiriaş la conac. Nora domnitorului se căsătoreşte, astfel, cu fiul celui care-l determinase pe Cuza să abdice.
          În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ruginoasa s-a situat chiar pe linia frontului, iar palatul a fost afectat. După 1945, conacul a fost trecut în proprietatea CFR. A servit în comunism ca sanatoriu de tuberculoşi, sediu de primărie, CAP sau bibliotecă.
         Inaugurat în 1982, Muzeul Memorial „A.I. Cuza” de la Ruginoasa a intrat în proces de restaurare printr-un proiect finanţat de Ministerul Culturii cu 2,5 milioane de euro. Palatul de la Ruginoasa este singurul monument istoric din Moldova reamenajat întocmai ca pe vremea domnitorului, datorită documentelor lăsate de Elena Cuza şi descoperite în arhivă.
          Nouă ne plac astfel de povești și suntem fascinați de misterele acestor castele.
          De călătoriți prin Moldova faceți un popas și la Palatul de la Ruginoasa, nu veți regreta. Dacă nu v-am convins cu legendele poate reușim cu imaginile.
          Surpriza a fos că domnitorul A.I.Cuza era acsă la Ruginoasa de această dată și ne-a ținut un discurs. Holograma nu este la fel de reușită ca cea a lui Kogălniceanu de la Iași.
         Actorul  Cosmin Șofron este cel care a interpretat rolul lui A. I. Cuza pentru această hologramă.
 
          Sperăm că ți-am făcut poftă de vizitat palatele moldovenești, când ai ocazia și ajungi prin zonă nu le rata.
Program de vizitare:
marţi – duminică, 10.00 – 17.00.

Preţuri bilete: 

bilet întreg 12 lei/ persoană

elevi şi studenţi:  3 lei

pensionari:  6 lei.

Imaginile din acest articol sunt din septembrie 2013.

 

Share Button

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.