Credință și legendă la Mănăstirea Cernica

          La nici 12 kilometri de centrul  capitalei  se află Mănăstirea Cernica loc de pelerinaj pentru mulți bucureșteni și nu numai.


Este unul dintre cele mai frumoase și mai valoroase lăcașe de cult din această parte de țară. Și să nu credeți că aici vin oamenii doar să se roage.  Mânăstirea Cernica este apreciată în egală măsură și de cei ce își doresc o mică evadare din mediul urban căci  biserica și clădirile ei sunt amplasate într-un superb cadru natural.

         După turnul porții pe aleea spre mănăstire este FÂNTÂNA TURCULUI, loc legendar. În primul rând apa din fântână nu se amesteca cu apa din lac deși sunt foarte aproape. A fost amenajată în urmă cu aproape 200 de ani. Curios este  de ce numele unei fântâni din incinta unei mănăstiri creștin-ortodoxe din România face referire la un turc “păgân”. Circulă o legendă și despre această fântână printre multele legende ale Mănăstirii Cernica din 1821, când un pașă care avea tabăra în satul Pantelimon voia să jefuiască sfântul lăcaș. Dar înainte de atacul plănuit noaptea, pe când turcul își bea cafeaua, un argat de-al său a încercat să-l asasineze cu o armă de foc. Însă glonțul s-a oprit într-o pungă cu galbeni, iar turcul a scăpat cu viaţă. Marcat de această întâmplare, paşa a renunțat la atac, ba mai mult a trimis la mănăstire acei galbeni, bani din care starețul Calinic a pus să se construiască la intrare o mică fântână, cunoscută până astăzi ca “Fântâna Turcului”.

         Mânăstirea Cernica atestată documentar la 1608, într-un hrisov  a lui  Radu Vodă Șerban, fiul lui Mihnea Vodă și este ctitoria  vornicului Cernica Știrbei și a soției sale, doamna Chiajna. Însă prin aceste locuri după câțiva ani s-a abătut o teribilă epidemie de ciumă care a ucis majoritatea populației și i-a alungat în munți pe puținii supraviețuitori. Astfel aproape 80 de ani, biserica și chiliile mânăstirești au rămas pustii. În jurul lor a crescut o adevărată pădure iar singurii locatari ai mânăstirii au fost în toată această perioadă șerpii, șopârlele și păsările ce se adăposteau aici.

Nu lipsesc legendele nici de la această mănăstire

         Mânăstirea Cernica ar fi  rămas în paragină dacă  nu ar fi venit Arhimandritul Gheorghe, cel care este considerat de mulți istoriografi bisericești ca fiind al doilea ctitor al acestui lăcaș sfânt. Acesta a  refăcut clădirile ruinate, a readunat la un loc monahii care mai trăiau din obștea inițială a mânăstirii și a dat viață acestui loc.

         Legendele spun  că Părintele Gheorghe a ajuns pe aceste meleaguri tocmai de la muntele Athos în urma unui vis în care Sfântul Nicolae îi cerea să-i curățe  locașul de fiare sălbatice, aluzie la biserica abandonată de la Cernica.

          Doar că părintele nu știa exact unde este această biserică și astfel el a umblat mult pentru a o afla și când în sfârșit a dat de ea, a intrat înăuntru. Aici – zice-se – era un șarpe mare încolăcit pe icoana Sfântului Nicolae. Așa că părintele i-ar fi spus: ”ganu tatii, până acum ai locuit tu aici, iar acum să mi te duci, că avem să locuim noi” și minune, șarpele s-a descolăcit și a plecat singur.

         Importanța acestui locaș mai este dată și de faptul că aici este îngropat Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Ctitor de biserici și mânăstiri, inițiator al educației copiilor în școli și susținător al construirii de orfelinate, Sfântul Calinic a condus această mânăstire vreme de 32 de ani între 1818 și 1850. Mai târziu el a plecat pe un scaun episcopal la Râmnicu Vâlcea dar s-a întors înapoi ca simplu monah aici pentru a-și duce ultimii ani de viață.

         Biserica Mare, cu hramul Sf. Nicolae, a fost construită după cutremurul din 1802, de către starețul Timotei (Mănăstirea Pasărea). Cutremurul din anul 1940 a distrus  bolta naosului și turla mare,  biserica a fost restaurată în perioada  1965-1967, când s-a reconstruit numai turla pe pronaos. Pictura  în acuarelă aparține zugravului Fotache, iar icoanele împărătești și portretele stareților Timotei și Gheorghe sunt opera lui Nicolae Polcovnicu, care a zugrăvit și biserica Patriarhiei din București, între 1825-1838.

         Biserica  Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, situată în prima insulă a complexului monahal, a fost zidită de Sfântul Ierarh Calinic și de episcopul Ioanichie Stratonichios, între  1831-1832.

         Cimitirul mănăstirii a fost rezervat inițial monahilor din obște, dar cu vremea s-a lărgit. Aici odihnesc în pace  și fruntași ai vieții culturale și politice, precum: Gala Galaction, Naum Ramniceanu, istoricul Ioan Lupaș, pictorul Ion Tuculescu, mitropolitul  Nifon, Tudor Minulescu,  Gurie Grosu, mitropolitul Basarabiei Pan Halippa, luptătorul pentru unirea Basarabiei cu patria-mamă, Alina Știrbei, Greceanu, Filipescu,  părintele Dumitru Stăniloae unul dintre cei mai mari teologi ai României și ai lumii, Ioan Ianolide, Tit Simedrea, cel care s-a opus deportării evreilor în lagărele din Transnistria.  etc.

          O altă bijuterie arhitectonică brâncovenească este Biserica Sfântul Lazăr, construită în cimitirul mănăstirii. Construită în 1804 de dimensiuni reduse bogată în decorațiuni sculptate în piatră. Este foarte frumoasă, din păcate era închisă și în renovare.

În complexul mănăstiresc este și un muzeu și casa memorială a Sf. Calinic.

         Muzeul păstrează peste 15 000 de scrieri,  printre numeroasele titluri păstrate în bibliotecă se numără: Sfânta Evanghelie din 1637, din Veneţia, scrisă în limba greacă, Cazania lui Varlaam de la Iaşi din 1643, redactată cu litere chirilice, Biblia lui Şerban Cantacuzino din 1688, Sfânta Evanghelie tipărită în 1869 pentru prima dată cu litere latine în Tipografia Episcopiei Buzăului.

        Tot aici se mai păstrează și un număr considerabil de icoane vechi, portretul stareţului Visarion al Cernicăi realizat de Nicolae Grigorescu şi opera lui Theodor Pallady: Iisus în Grădina Ghetsimani.  Printre exponate este și un chivot din argint, ce datează din 1793 şi ilustrează Biserica Sfântul Nicolae, obiecte de cult îmbrăcate în argint şi dăruite de principesa Dolgorukova din Moscova, două Evanghelii împodobite cu argint aurit şi un număr impresionant de hrisoave.

         După cum am mai spus locul este foarte frumos, liniștit și impresionant, iar dacă vrei să profiți de toate acestea îți trebuie cel puțin două ore.

         Ne-am oprit să admirăm lacul apoi ne-am odihnit puțin la umbra  arborelui secular QUERCUS ROBUR, originar din America Centrală, Asia sau Malaezia, falnic, bogat, înalt, care ne-a fascinat prin frumusețea creației lui și prin măreția regală cu care trona pe pajiștea verde presărată cu câte o frunză îngălbenită ce prevestea venirea celui mai bogat anotimp.

          La Mănăstirea Cernica se ajunge din București  pe DN3 pe lângă Cora Pantelimon și mai departe spre comuna Pantelimon. Ulterior vă continuați drumul spre Comuna Cernica și imediat pe dreapta veți descoperi mânăstirea. Desigur este bine de ținut minte că duminica, cel puțin, locul este foarte aglomerat.

*Imagini din septembrie 2013

Share Button

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.