Orașul viorilor – Reghin

         La 30 de km de  Târgu Mureș se află orașul viorilor, Reghin, unicul oraș din țară în care omul ascultă lemnul ce vorbește pe o limbă universală – muzica.

        Odată ajunși în  Reghin printre altele am trecut și pragul unui atelier de lutier. Acum îți spunem câteva vorbe despre liniștitul oraș…în cazul în care ajungi să-l vizitezi, noi îți dăm câteva repere.

         Am ajuns în Reghin într-o sâmbătă seară, ne-am cazat la Pensiunea Ayma, la aproximativ 5 km de oraș.  Pensiune cu patru stele din care una era căzută la datorie  sau retrasă de pe câmpul de luptă.  🙂   După ce ne-am acomodat puțin la pensiune am luat decizia să pornim spre oraș. Am fi dorit să facem o scurtă plimbare prin centru și să servim cina. Numai că toate localurile erau ocupate cu evenimente, străzile pustii, nu aveam pe cine să întrebăm pe unde am  putea să găsim ceva de-ale gurii. Am umblat din poartă-n poartă pe la  câteva locații, într-un final am găsit o terasă ascunsă, prin centru.

Pensiunea Ayma (la 5 km de Reghin)

Piscina -loc de agrement -pensiunea Ayma -Reghin

Locuri de joacă-pensiunea Ayma -Reghin

Camera-Pensiunea Ayma-Reghin

         Ziua următoare am fost însoțiți de un ghid localnic care ne-a povestit despre Reghin de la prima atestare documentară până în zilele nostre.

         Așadar în amonte de Târgu Mureș, la confluența Mureșului cu Gurghiul se află Reghinul. Ridicat pe ruinele unei cetăți dacice, de populația săsească, prin 1218. Reghinul devine în secolele XVIII-XIX un centru al resurecției naționale românești, începută cu cărturarul Petru Maior și încheiată sub Arcul de triumf al Marii Uniri. Acum este cunoscut în țară și străinătate sub numele de “Orașul Viorilor”, sau, “Noua Cremonă”, denumire  provenită de la numărul mare de meșteri și ateliere care au ca obiect de lucru confecționarea instrumentelor muzicale cu corzi, în special viori.

        În centrul orașului în fața Bisericii Evanghelice-Luterane este un monument  închinat maiștrilor care confecționează viori. Monumentul are 7,30 metri și vârful sugerează răspândirea sunetelor muzicale în spaţiu.

Monumentul maiștrilor care confecționează viori -Reghin

Monumentul maiștrilor care confecționează viori- REghin

         Curiozitatea ne-a făcut să trecem și pragul acestei biserici. Nu am putut să facem prea multe fotografii în interior, tocmai ce avea loc slujba de duminică. Vă spunem că este impresionantă și merită o vizită fie ea și scurtă.

Biserica Evanghelică Luterană din Reghin (interior)

Biserica Evanghelică Luterană din Reghin

Biserica Evanghelică Luterană din Reghin (intrare)

        Biserica Evanghelică-Luterană are un turn înalt de peste 47 m. și este cunoscută de localnici ca “Biserica Săsească”. De veacuri, domină colina din centrul orașului. Construcția acestei biserici a început  în anul 1330, dată care apare și în pisania sculptată  în piatră, existentă și astăzi. Biserica a fost construită și refăcută îmbinând mai multe stiluri gotice (1400, 1630, 1778) . Monumentul este important din punct de vedere istoric și artistic. Ghidul ne-a amintit de  existența unei vechi ferestre gotice, prin inscripția în piatră, care conține informații privind clădirea bisericii, prin bogăția de arcade în partea navei laterale din sud, prin firida pentru sacramente.

Fereastră gotică din piatră cu inscripții despre istoria Bisericii Evanghelice Luterane din Reghin

Fereastră gotică -Biserica Evanghelică Luterană din Reghin

Această biserică este și cea mai veche clădire a orașului.

Ce am mai observat pe străzile orașului în timpul plimbării noastre alături de ghid.

Fântâna din capătul străzii Sării -Reghin

Lupoaica cu puii-semn al latinității -Reghin

           Pe drumul spre Idicel Pădure, ghidul ne-a arătat muntele din imaginea de mai jos și ne-a spus și o poveste. Toți locuitorii din Reghin și din împrejurimi în timpul vieții trebuie să ajungă cel puțin o dată pe acel munte. Ei îl numesc scaunul lui Dumnezeu.

Scaunul lui Dumnezeu

Dacă ai vizitat și tu Reghinul dă-ne de veste! Ce impresie ți-a lăsat?

           La Reghin se poate ajunge fie cu trenul pe calea ferată Târgu Mureș – Deda, fie cu mașina pe DN 15 Târgu Mureș – Toplița sau DN 15 A care se intersectează cu DN 16, facând  legătura dintre Reghin și Cluj-Napoca.

Imagini din iunie 2013

Share Button

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.