Prin atelierele mănăstirii Miclăușeni

        La doi pași de Castelul Sturdza, înconjurată de pădure și liniște se află Mănăstirea Miclăușeni.

         Ce am găsit la această mănăstire?!! În primul rând gazde foarte primitoare și prietenoase care ne-au făcut un tur ghidat al mănăstirii, apoi am vizitat atelierele de pictură a icoanelor, de încondeiere a ouălor, de croitorie şi broderie.

        Ghidul nostru ne-a arătat și noul paraclis, mirosea a nou totul. Pictura  de aici a fost realizată de una din maicile de la mănăstire.

          Pe lângă ateliere mai funcționează Centrul social-cultural „Sf. Ilie” având rol de centru social de sfârşit de săptămână pentru bătrâni din Arhiepiscopia Iaşilor, loc de cazare pentru pelerini şi loc de desfăşurare de activităţi culturale multiple. Cazarea se face în camere care nu au televizor, prețul unei camere ajungând până la 120 lei. Cine dorește poate opta pentru o ofertă pentru sărbătorile  de iarnă, Crăciun, Revelion sau pentru sărbătorile pascale.

        Puțin despre istoria mănăstirii de la Miclăușeni.

        Prima biserică a Castelului de la Miclaușeni a fost ridicată în 1787 de vornicul Ioan Sturdza, acesta fiind din lemn.

        Apoi în 1823 Dimitrie Sturdza, reconstruiește biserica în stil neoclasic. Mănăstirea Miclăușeni este  înființată de Ecaterina Șerban-Cantacuzino în 1947, ca mănăstire de maici funcționând până în 1953, când se desființează. Este reînființată în 1994, la inițiativa IPS Daniel.

         În partea stângă a pronaosului se află mormântul  vornicului Alecu Sturza-Miclăușanu. Iar afară este mormântul lui George Sturdza.

        Biserica este înpodobită cu o catapeteasmă în stil baroc, mai există doar una  la fel în România, o icoană a Maicii Domnului de pe vreme lui Ștefan cel Mare, adusă de la Neamț, o cruce de argint lucrată în filigram.

 

Am ajuns la Miclăușeni în cel de al doilea Castle BreakMonumente Uitate.

Se ajunge  pe  șoseaua națională Iași-Tg. Frumos-Roman, ramificație stânga com. Butea, la 18 km vest de Tg. Frumos și 21 km nord-est de orașul Roman.

 

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.