Oaza de verdeață dintre blocurile gri, Parcul Morarilor

         Adorăm plimbările lungi și dese prin parcurile bucureștene.

        Unul dintre parcurile bătute cel mai des  la pas de noi este PARCUL MORARILOR, asta doar pentru că este foarte aproape de noi.

        Este cel mai mare parc din cuprinsul cartierului  Pantelimon, o oază de verdeață  într-o mare de blocuri gri. Aproximativ în centrul parcului este un lac, LACUL MORARILOR, străbătut de un pod acoperit cu piatră cubică.

     Un părculeț cochet, plin de flori în cele trei anotimpuri fără zăpadă, cu locuri de joacă pentru copii, cu mese pentru table, șah și alte jocuri, cu o zonă specială pentru câini, spațiu amenajat cu aparate pentru sport și nelipsitele chioșcuri cu dulciuri și alte minuni atractive pentru copii. Din păcate accesul cu bicicleta este interzis în acest parc.

        Din noiembrie 2013  a fost dată în folosință fântâna cu numele  “Sfântul Nicolae” apa din această fântână este potabilă și vine dintr-un puț de la 208 m adâncime. Mai este una asemănătoare în Parcul Bucur Obor.

       Pe lângă toate acestea în acest părculeț sunt condiții bune de  jogging, din toamnă au dispărut aproape toți câinii fără stăpân.

        Una peste alta acest parc ne este  cel mai drag  din zonă, mai sunt încă 4 părculețe aproximativ la fel de aproape de noi.

        Dar tot nu am aflat de la ce-i vine numele, să fie  de la faptul că în zonă a funcționat o moară? Are cineva informația secretă despre numele acestui parc sau a zonei Morarilor? Să o spună degrabă aici să aflăm și noi și restul poporului.

ninge in parcul morarilor

        În parcul Morarilor se poate ajunge cu autobuzul 104, cu metroul la stația Costin Georgian cu tramvaiele 14, 55 și 46 sau pe jos cine vrea sa facă mișcare.

Share Button

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.