În Tei Doamna Ghika își are biserică chiar lângă palat

          3 în 1, nu, nu vorbim despre cafea ci despre monumente istorice. Biserica, clopotnița acesteia și zidul înconjurător înalt de 2 metri construit din cărămidă sunt cele 3 monumente istorice.

          Monument unic în București prin faptul că este singura biserică din capitală construită în stil neo-clasic italian, iar în România mai există o singură biserică construită în acest stil, în localitatea Lețcani jud. Iași (Biserica Sfântul Spiridon construită în 1793).

13

         Aici la Biserica Teiul Doamnei cine îi trece pragul poate observa mai întâi un pridvor foarte mic, apoi în interior o multitudine de ornamente. În biserică se mai află și un policandru de metal, cu 24 de brațe, și opt candele mari, argintate. Pictura este deosebită realizată în ulei, în stil  apusean, a fost executată de  pictorul italian Alberto Giacometti, care a pictat și palatul, căruia biserica i-a servit inițial pe post de paraclis. Pictura bisericii a fost spălată în anul 1927.

8

14

7

4

3

6

5

         Monumente de artă săpate în marmură acoperă mormintele membrilor familiei domnitoare, acestea fiind în jurul bisericii. Un alt aspect important la acest monument este că sub rondul de flori din fața bisericii se află temelia fostei biserici zidite de vistierul Barbu Văcărescu și de soția sa Ruxandra Rosetti la mijlocul secolului al XVII-lea.

9

11

10

        Printre faptele memorabile a domnitorului Ghika se numără și pavarea unor străzi din București, așa cum stă scris și pe piatra funerară  “Pietrile de pe ulițele cetății vecinate mărturisit-au ție, călător, ce fapte lăudate Ghika Grigorie a lucrat: Domn plin de înțelepciune, la al lui mormânt ești dator smerenia a-ți depune.”

12

         Biserica Teiul Doamnei a fost construită în anul 1833,după planurile arhitectului  Xavier Villacrosse,  de către domnitorul muntean Grigorie Dimitrie al IV-lea Ghika, al nouălea domnitor provenit din familia Ghika și primul domn pământean al Țării Românești, după regimul fanariot.

15

1

-hramul bisericii este Înălțarea Domnului și Sfântul Ierarh Grigore Teologul,

-nu există taxă de vizitare,

-fotografiatul este interzis (deși nu este niciun afiș care să anunțe acest lucru).

Localizare:

Strada Petricani nr. 3 sector 2 București

Imaginile de la Biserica Teiul Doamnei sunt din mai 2014

Share Button

Comment (1)

  1. paula78

    Foarte frumos!
    Ti-am citit blogul cu mare drag si am vazut ca va place sa descoperiti locuri noi.
    Si mie imi place acest lucru si imi place sa calatoresc mult.Unul din hobby-urile mele este acesta de a calatori.
    Las un link catre un site folositor pentru cei care calatoresc si cauta cazare la un pret accesibil. cazare in Iasi .

    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.