Arhitectura populară din Gorj și Cula Cornoiu

Hai să ne plimbăm împreună prin lumea satului  din Gorj!

          Te invităm la o plimbare prin Muzeul Arhitecturii Populare Gorjenești, muzeu ce a luat ființă în anul 1968. La fel ca muzeul satului Vâlcean și acesta s-a născut în jurul unei cule, Cula Cornoiu de la Curțișoara.

3

7

6

15

Inaugurarea muzeului în aer liber a fost în anul 1975 cu 24 de exponate -monumente de arhitectură populară.

          Monumentele ce pun în evidență arhitectura populară din Gorj sunt construcții țărănești din lemn toate dotate cu mobilier țărănesc, piese de port, țesături, unele, obiecte din ceramică. Ca în oricare sat și aici există o biserică, biserică din zid din anul 1820.

          De-a lungul timpului muzeul s-a mai îmbunătățit cu exponate monumentale, de exemplu în 2002 a fost adus ansamblul arhitectural Gheorghe Tătărescu. Ansamblul cuprindea o casă-culă, biserica și o altă casă mai mică, toate aduse din satul Ceauru. Gheorghe Tătărescu-  a fost prim-ministru al României în perioada 1934-1937 și 1939-1940.

          Indiferent de anotimp satul este spectaculos, curtea muzeului fiind animată și de câteva pisicuțe care fac deliciul vizitatorilor. Poți vizita muzeul însoțit de un ghid, o enciclopedie a Gorjului, nu te saturi de poveștile spuse la fiecare căsuță.

25

24

 8

Despre Cula Cornoiu

          Unele surse spun că ar fi cea mai veche culă (de prin 1450) din România și că ar fi fost restaurată în 1785, alte surse menționează acest an ca momentul construirii acesteia. Oricare ar fi anul în care a fost construită, noi ne bucurăm că am reușit să o vedem și sperăm să fie îngrijită și păstrată în continuare mulți ani de acum înainte.

          Constantin Neamțu guvernatorul Băncii Naționale Craiova, cumpără în 1927 de la familia Cornoiu cula, turnul de apă și terenul din jurul acestora. Acesta mai construiește la acea vreme un conac, o casă a slugilor și a modernizat cula. Cula Cornoiu  era o locuință permanentă, ridicată pe trei niveluri (caturi) pe un platou ce domină valea Jiului, asigurând vizibilitate spre sud în direcția Târgu Jiu. Ultima restaurare a fost  în anii 1966-1967, fiind integrată  la secția de  etnografie a Muzeului Județean Gorj, și anume în cadrul Muzeul arhitecturii populare din Gorj. Povești captivante despre această culă puteți auzi de la cel care o are sub supraveghere, un bătrân de peste 80 de ani, tare haios și cu multe informații la purtător.

19

20

         Ca să înțelegi de ce la Cula Cornoiu era altcineva …jumătate din terenul pe care este amplasat muzeul, dar și 16 clădiri  printre care și Cula Cornoiu, au fost retrocedate moștenitorului (stabilit în Franța din 1945) fostului proprietar.

De ajungi prin ținutul Gorjului fă un popas la acest muzeu, ai ocazia să admiri căsuțe vechi dar cochete ce pun în evidență arhitectura satului, iar de te-ai plimbat pe ulița lui povestește-ne și nouă impresiile tale.

23

Muzeul se află în localitatea Curțișoara, comuna Bumbești-Jiu, județul Gorj, accesul fiind de pe DN 66 -Tg. Jiu.

Se poate vizita de marți până duminică între 8:00 -17:00, luni-închis.

În septembrie 2014 am vizitat Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj împreună cu Monumente Uitate.

 Mai multe fotografii în albumul de pe facebook 🙂

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.