Misterele Buzăului -Trovanții de la Ulmet

 

           Misterioșii munți ai Buzăului ascund niște entități pietrificate de-a dreptul încântătoare.

         Primele „pietre care cresc” le-am văzut în Vâlcea la Costești, atunci primul gând a fost că acelea sunt unice, ca  mărime. Imediat pe listă s-au poziționat, Trovanții sau Babele de la Ulmet-Buzioru (Buzău), pe lista de vizitare. Tu decizi care sunt mai interesanți ca formă.

          Dacă atunci când am scris despre trovanții de la Costești-Vâlcea am aflat că aduc ghinion dacă duci din ei acasă, aici la Ulmet am aflat că din moși strămoși oamenii aduc un trovant la poartă pentru spor și îndestulare. Care variantă o fi adevărată, nu știm. Noi suntem de părere că trovanții ar trebui să rămână acolo unde se nasc.

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Trovanții de la Ulmet

Ce sunt Trovanții

         Sunt „pietre care cresc”, se hrănesc cu nisip, au forme destul de ciudate, cei de la Ulmet seamănă cu niște nave spațiale. De fapt sunt microforme de relief care se dezvoltă în straturile de nisip, asemeni perlelor, datorită apelor calcaroase care le spală și le cimentează în timp.

           Trovanții sunt gresii cu o structură mai dură decât cea a stratului în care se dezvoltă. Aparent ei cresc din centru spre exterior depunându-se câțiva centimetri la câteva mii de ani.

Că am lămurit ce sunt acești trovanți, să pornim spre ei pe ulița satului pe vârful dealului.

Ca să ajungi la trovanții de la Ulmet trebuie să urmezi indicațiile de mai jos:

        Din Buzău pornești pe drumul de Brașov (DN 10) până la Măgura apoi dreapta prin localitatea Pârscov spre Buzioru, sunt aproximativ 45 de km. De la Buzioru mai ai doar un km, pe drum de țară până în Ulmet. Odată ajuns aici traversezi satul, între timp ai să vezi indicatoare ce te direcționează spre Babele de la Ulmet. De preferat ultimul km să îl parcurgi pe jos, este drum de țară și este îngust iar pe alocuri accidentat, iar dacă este noroi ai șanse să rămâi la sfat cu babele. Sigur vei găsi un localnic care să te îndrume spre trovanți.

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Drumul spre Trovanți (indicatoare)

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Drumul spre trovanți prin Ulmet (drum de țară)

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Spre Trovantii-Ulmet

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Drumul spre trovantii de la Ulmet

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

pe potecă spre trovanti

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Trovanții Ulmet- Toboganul

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Trovanții de la Ulmet

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Trovanții de la Ulmet

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Trovanții de la Ulmet

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Trovanții de la Ulmet

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Trovanții de la Ulmet

  Localnicii au dat diferite nume pietrelor din deal, cum ar fi  Scaunul, Toboganul, Coloane, Caseta, Microfonul, numele nu au fost date întâmplător, acești trovanți chiar seamănă cu obiectele respective.

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Trovanții de la Ulmet

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Trovanții de la Ulmet

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Trovanții de la Ulmet

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Trovanții de la Ulmet

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Trovanții de la Ulmet

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Trovanții de la Ulmet

         Odată ajuns la aceste bijuterii pietrificate, bucură-te de peisaj, de natură, fă poze, și nu deteriora formațiunile astfel ne vom putea bucura și altă dată de zestrea naturii. După ce ai făcut toate acestea te poți întoarce pe același drum.

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

Drumul dinspre și spre trovanți

        Îți mai repetăm: în țara Buzăului te poți întoarce în timp, poți descoperi adevărate comori însoțite de istorie, povești și legende. Nu rata o ieșire în această zonă minunată a României.

Trovanții de la Ulmet-hoinariromani

trovantii-ulmet

Coordonate GPS 45.36864853N, 26.46466637E (harta) Babele  de la Ulmet:

Localități unde mai există trovanți în România: Mânăstirea, Drobeta Turnu-Severin, Vălenii de munte, Câmpina, Fieni, Costeşti, Năruja, Bogdăneşti, Agnita, Copşa Mică, Călan, Comăneşti, Odorheiu Secuiesc, Cojosna, Cluj-Napoca.

Imaginile din acest articol sunt din aprilie 2015

Share Button

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.