Ceramica neagră de Marginea

           Prin călătoriile noastre ne “pierdem” și prin atelierele meșterilor, atunci când le întâlnim. Niciodată nu plecăm cu mâna goală, un suvenir luat direct din aceste ateliere este mai prețios decât unul achiziționat dintr-un magazin oarecare, cel puțin pentru noi, pe lângă suvenir luăm și povești de la localnici.

          Cu timpul, pe blog, îți vom enumera și alte povesti despre mai multe ateliere meșteșugărești din țară, ateliere în care  tradiția este transmisă din generație în generație.

         În acest articol îți spunem câteva vorbe despre  un  atelier de ceramică neagră din Marginea – Suceava. Despre unul din centrul satului, că în zonă sunt mai multe și toate au poveștile lor, că doar această îndeletnicire a fost transmisă din generație în generație.

6olarit marginea-hoinariromani

Ceramica neagra de Marginea

          În nordul județului Suceava se află comuna Marginea, se pare că ar fi cea mai mare comună din județ. S-a făcut cunoscută la nivel național și internațional prin renumita Ceramică Neagră de Marginea dar și prin tradițiile și obiceiurile păstrate și transmise până astăzi.

         Această ceramică de Marginea este obținută printr-o tehnică preistorică de ardere înăbușită. Istoricii au stabilit că acest meșteșug a cunoscut o amplă dezvoltare  în jurul anului 1500, acesta apărând mai mult ca o necesitate a locuitorilor de a confecționa vase pentru prepararea și depozitarea hranei. A fost o treabă simplă, având la îndemână toate condițiile practicării acestui meșteșug, lutul, apa și focul au fost și sunt elementele magice.

         Pe vremuri vasele obținute erau arse în gropi de 1.5 m ce aveau forma unui con cu vârful în sus, groapă ce comunica printr-un canal cu o alta mai mică în care se făcea focul. În vremurile noastre arderea vaselor se realizează în cuptoare închise în partea superioară și la gurile de foc. Arderea fără oxigen dă culoarea neagră/ cenușie a vaselor. Acestea după ce se răcesc sunt șlefuite cu o piatră specială, astfel urmele de cenușă încă ne arsă să se amestece cu negrul vasului.

10olarit marginea-hoinariromani

Ceramica neagra de Marginea

2olarit marginea -hoinariromani

Ceramica neagra de Marginea

1 olarit marginea-hoinariromani

Ceramica neagra de Marginea

8olarit marginea-hoinariromani

Ceramica neagra de Marginea

3olarit marginea-hoinariromani

Ceramica neagra de Marginea

4olarit marginea-hoinariromani

Ceramica neagra de Marginea

       Această ceramică de Marginea a devenit cunoscută în întreaga lume, ea fiind și o mărturie a originii dacice.

        De ai drum prin Bucovina fă un popas la complexul de ceramică în cadrul căruia există și un mic muzeu etnografic  amenajat într-o căsuță veche de peste 100 de ani. De acolo poți achiziționa obiecte din ceramică dar și costume populare din zona Bucovinei –Rădăuți. Ori ai poposit deja prin aceste locuri, ți-ai achiziționat obiecte din ceramică de Marginea? Le folosești ca decor sau le întrebuințezi în uzul casnic, cum ți se par în comparație cu alte obiecte din ceramică?

7olarit marginea-hoinariromani

Magazin cu produse tradiționale specifice zonei Bucovinei

9olarit marginea-hoinariromani

Ceramica neagra de Marginea

Despre localitatea Marginea

-prima mențiune documentară este în anul 1466,
-se pare că formarea acestei localități este legată de construcția Mănăstirii Sucevița,  Ieremia Movilă  aduce meșteri străini pentru ridicarea lăcașului, aceștia rămân în acele locuri, pe lângă mănăstire ca: iobagi, răzeși sau meseriași.
-numele localității Marginea mai vine și de la faptul că este situată într-o zonă deosebit de pitoreaacă, la margine de pădure.

5olarit marginea-hoinariromani

Ceramica neagra de Marginea

           Comuna Marginea este străbătută de DN 17 A, care asigură traficul pe ruta Suceava, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei precum şi de DN 2 E, drum ce asigură legătura cu oraşul Solca şi Gura Humorului, DJ 209 K asigură legătura cu comuna Volovăţ.

          Odată ajuns în Bucovina nu rata  aşezămintele  monahale, perle ale culturii medievale româneşti şi europene incluse în patrimoniul UNESCO şi situate la Putna, Rădăuţi, Arbore, Voroneţ, Suceviţa şi Moldoviţa.

 -imaginile ce au completat acest articol sunt din aprilie și august 2015.

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.