Cimitirul Bellu

 

Hai în vizită, la cimitir!

           Ciudată invitație, dar știu că printre cititorii blogului se numără persoane interesate să viziteze și să exploreze și astfel de locuri.

          Și unde mai pui că acest loc este chiar un obiectiv turistic, uneori sunt organizate tururi ghidate, iar în noaptea muzeelor este luat cu asalt de către curioși.

         Eu l-am vizitat în toamna anului trecut (noiembrie  2015), îți povestesc acum despre el … poate văzând și imaginile ți se face poftă de o vizită prin Cimitirul Șerban Vodă (Cimitirul Bellu).

         Sigur ești curios să știi care este povestea acestui cimitir și de ce a devenit așa de important pentru București și nu numai.

10 bellu hoinariromani

Cimitirul Bellu

13 bellu hoinariromani

Cimitirul Bellu

          Pe vremuri, mai exact până în secolul XIX morții se îngropau în jurul bisericilor, doar cei săraci erau duși în cimitirele din afara orașului, care erau foarte puține.

         În 1831, legiuitorii orașului hotărăsc înființarea unor cimitire în afara orașului. Pe strada Șerban Vodă (la momentul respectiv era o margine a orașului) se afla o grădină a ministrului Barbu Bellu. Acesta donează terenul orașului, iar în 1852 se încep lucrările de amenajare a cimitirului. Pe locul unde fusese cândva biserica bătrânului Bellu se ridică capela după planurile arhitectului Alexandru Orăscu. Moșia lui Bellu era învecinată cu moșia Văcăreștilor, care dețineau la acea vreme trei mori de vânt. Aceștia au urmat exemplul lui Bellu și au donat o parte din moșie pentru cimitir.

*Despre aceiași familie de boieri, Bellu, prima reședință boierească a familiei…

        1858 este anul când cimitirul începe să funcționeze și să se cumpere primele locuri de veci. Din 1862 cimitirul trece în administrația municipiului București și primarul „târnăcop” Pache Protopopescu reconstruiește capela,  după ce precedenta a fost afectată de cutremure și incendii. O parte din pictura interioară a fost realizată de artistul Arthur Verona.

16 bellu hoinariromani

Capela cimitirului Bellu – construită la comanda lui Tache Protopopescu după modelul catedralei Karlsbad.

         Gurile călătoare și pricepute în acest domeniu spun că Cimitirul Bellu este unul din cele mai cunoscute cimitire din România după Cimitirul Vesel de la Săpânța.

         Acum eu ce să zic…fiecare are “farmecul” său și cred că se potrivesc ca o mănușă locului în care sunt situate fiecare.

          Dincolo de toate poveștile cunoscute și mai puțin cunoscute despre acest loc, poate unul din cele mai importante aspecte este că în el odihnesc rămășițele multor personalități și personaje care au făurit România.

          Printre primele rămășițe depuse în acest loc se regăsesc cele ale familiilor Văcărescu, Cantacuzino, Florescu aduse de la biserica Sf. Ioan Cel Mare (demolată, era pe locul unde astăzi se află palatul C.E.C.). Ale familiilor Mihăilescu Barbu Slătineanu, Filitti, Manu, Racoviță, …etc.

14 bellu hoinariromani

Capela în stil gotic a familiei fostului Secretar General de la Justiție, Alexandru Costescu (1848-1910). Este realizată de sculptorului Karl Storck

         Dacă vei explora atent fiecare alee vei descoperi destul de multe lespezi de piatră, unele cu foarte multe decorațiuni altele foarte simple. Majoritatea acoperă mormintele multor familii boierești și domnitoare, de exemplu lespedea de piatră a Zoiei Cantacuzino.

          Cu timpul cimitirul a devenit un fel de muzeu datorită monumentelor funerare realizate de arhitecți și pietrari renumiți.

           Nu îți dau prea multe exemple, te provoc să le descoperi, îți amintesc câteva, așa cât să te fac curios.

Arhitectul Ion Mincu – realizează mausoleul familiei Ghica, Cantacuzino, capelele pentru Pache Protopopescu sau Iacob Lahovary,

17 bellu -nababul

Mausoleul lui Cantacuzino -realizat de arhitectul Ion Mincu în 1899. Este înmormântat Nababul, decedat în 1913.

Grigore Cerkez  – își pune amprenta asupra capelei realizată pentru Zoe Slătineanu,

Ion Berindei-  capela lui Toma Stelian, capelele familiilor Filipescu, Fillis, Vasile Lascăr etc.,

Storck, Ion Georgescu, Oscar Spathe, Dumitru Paciurea, sculptorul italian Rafaelo Romanelli, autorul celebrei lucrari “Doamna cu umbrela”, August Preault, Ernest Dubois, D. Peuch, A. Rascaldani din Milano, Constantin Balacescu, Ettore Cadorin, Wladimir C. Hegel, Dimitrie Matauanu, Lidia Kotzebue (autoare si a monumentului aviatiei de la Sosea), Cornel Medrea, lucrarile monumentale ale Militei Petrascu, Ion Jalea, M. Onofrei, Oscar Han, C. Baraschi, Tudor Burca, Dimitrie Mirea, Spiridon Georgescu – sunt doar câteva nume ale artiștilor sculptori care și-au lăsat amprenta pe monumentele din Bellu.

22 hoinariromani bellu

Monumentul fraților bulgari Gheorghief- de Ion Mincu iar sculptorul Fritz Storck a realizat cei patru evangheliști care păzesc monumentul.

12 bellu hoinariromani

Capela familiei Marghiloman

           Și când vezi atâtea nume ce au realizat operele cum să nu te gândești la acest cimitir ca la un muzeu în aer liber?! În plus mai este și o sursă de a ne aminti de eroii și personalitățile vremurilor. (Mihai Eminescu, Nicolae Labiș, Theodor Aman, Iulia Hașdeu, George Bacovia, Șerban Cantacuzino, Eugen Barbu, Henri Coandă, George Coșbuc, Spiru Haret, Șerban Ionescu, Dem Rădulescu, Zaharia Stancu, etc.

9 bellu hoinariromani

Mormântul lui Mihai Eminescu

18iulia hasdeu hoinariromani

Mormântul Iuliei Hașdeu, monumentul realizat de sculptorul Ion Georgescu. Toate indicațiile au fost date de Iulia tatălui ei prin ședințele de spiritism. Este denumit Templul Durerii.

8 bellu hoinariromani

Cimitirul Bellu -Ion Luca Caragiale

7 bellu hoinariromani

Nicolae Labiș- Cimitirul Bellu

1 bellu hoinariromani

3 bellu hoinariromani

Capela familiei Otetelișanu

4 bellu hoinariromani

Monumentul Alexandru Macedonski

6 bellu hoinariromani

         Pentru căutătorii de mistere și pasionații de povești și legende, am câteva ponturi. Și aici s-au țesut câteva. Printre acestea se numără povestea a doi tineri îndrăgostiți, copii de familie înstărită  din Caracal, aceștia s-au sinucis când au aflat că sunt frați. (pentru detalii vezi povestea vieții familiei Poroineanu din Caracal).

O altă legendă spune că în cimitirul Bellu catolic ar exista morminte cu puteri magice.

         Legendele sunt țesute în jurul monumentelor fără nume. “Roagă-te cu credință și vei fi ajutat. Lumina ta, m-a ajutat pe mine, mulțumesc, sfânt mormânt.”  Este inscripția de pe unul din mormintele care nu au nici un nume. Iar oamenii vin și se roagă acolo, considerând că cel decedat, renunțând la sine însăși, s-a contopit cu divinitatea. Amestec de orientalism cu un creștinism catolic, mormintele fără nume, se pare că, fascinează uneori chiar mult decât celelalte, prin enigma de dincolo de ele.

Sunt convinsă că mai sunt astfel de legende și povești, o parte le-am citit, la unele m-am amuzat dar au fost și povești care mi-au făcut pielea de găină. Îți recomand  scrierile cronicarului din Bellu- Paul Filip. Te îndemn, atunci când vei ajunge să vizitezi cimitirul să stai de vorbă cu candelăresele din cimitir, vei auzi o mulțime de lucruri.

15 bellu hoinariromani

Mausoleu din Cimitirul Bellu

11 bellu hoinariromani

Cavoul Sever și Virgil Xantopol -realizat de Carol Storck în 1909

5 bellu hoinariromani

2 bellu hoinariromani

Capela familiei Solacoglu

 Tu ai vizitat acest loc, sau măcar te-am făcut puțin curios să-l vezi?!

 

-informații din scrierile cronicarului de la Bellu –Paul Filip (apărute în Formula As).

*text și imagini -Georgeta.

Share Button

3 Replies to “Cimitirul Bellu”

  1. Carmen

    Deși am făcut mai multe drumuri în București (eu fiind din Iași), mereu rîmâneam cu regretul că timpul scurt și treburile pentru care veneam nu îmi permiteau să-l vizitez. Anul trecut, în vară, am fost din nou în București și am vizitat, timp de o jumătate de zi, acest cimitir. Prea puțin timp ca să vizitez totul. E fascinant! Am avut șansa să am ghid un lucrător din cimitir care m-a condus pe la toate mormintele personalităților, presărate pe Aleea scriitorilor și Aleea artiștilor, dar și altele, rătăcite prin mulțimea de morminte de acolo. Mă informez în continuare și vreau să revin vara asta, să cuprind și restul, nevizitat încă…

    Reply
  2. Elvira

    Cand m-am hotarat eu sa-l vad, exista un site in care era o harta a cimitirului , dupa care te puteai orienta, din pacate nu mai exista . Imi doream de mult sa-l vad, in ciuda unor pareri retinute ale unora. Cimitirul Bellu, este un adevarat muzeu in aer liber. Citisem inainte de unele monumente, le stiam povestea si chiar m-au fascinat operele de arta de acolo. Am in plan sa il revad pentru ca n-am reusit sa-l vad in totalitate. Plimbandu-ma prin el, parca m-am teleportat in vremuri apuse, mergand printre mormintele atator nume celebre. Frumoasa descriere, cred ca ai deschis interesul pentru a fi vizitat. Pentru ca merita vizitat !

    Reply
    1. HoinariRomani Post author

      Din câte îmi amintesc acea hartă era imediat după intrarea în cimitir, erau marate monumentele.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.