Bijuteriile Bucovinei din Patrimoniul Mondial UNESCO

 Unice în întreaga lume pentru pictura exterioară cu pigmenţi rămaşi necunoscuţi specialiştilor de astăzi, mănăstirile din nordul Moldovei sunt adevărate bijuterii ale arhitecturii moldoveneşti medievale.

Opt dintre mănăstirile din Bucovina au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Adevărate opere de artă au devenind în timp celebre în toată lumea fiind vizitate anual de mii de turişti români şi străini. Pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO se regăsesc bisericile mănăstirilor Voroneţ, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, Pătrăuţi, „Sfântul Ioan cel nou” din Suceava şi Probota.

Deși le-am vizitat de mai multe ori pe toate, pe blog nu am reușit să povestesc despre fiecare în parte. Acum voi relua pe scurt câteva detalii care le diferențiază și le fac așa faimoase și unice.

Mănăstirea Probota

Inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1993.

Ctitorie a lui Petru Rareș din anul 1530, mănăstirea se află în localitatea cu același nume din județul Suceava.

Mănăstirea Probota a îndeplinit rolul de necropolă domnească a Moldovei (1522-1677), aici aflându-se mormintele domnitorilor Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) și Ștefan Rareș (1551-1552), al Doamnei Elena Rareș și ai altor membri ai familiei domnitoare a Moldovei.

-are hramul Sfantul Nicolae (6 decembrie).

Arhitectura

  Biserica este construită din piatră brută, cu asize de câte trei rânduri de cărămidă, dispuse orizontal. Planul construcției este triconc, după tradiția bizantină.

În interior, biserica este împărțită în cinci încăperi: pridvor, pronaos, încăperea mormintelor, naos și altar. În pronaos se intră printr-o ușă în stil gotic. Pronaosul este dreptunghiular și luminat prin patru ferestre tot în stil gotic.

Pictura

Biserica a fost pictată în frescă în stil bizantin atât în interior, cât și în exterior. Numele meșterilor nu se cunosc. Picturile din interior datează din vremea domniei lui Petru Rareș, dar ele s-au păstrat originale doar în pridvor și pronaos. 

Pentru că toate bisericile din Bucovina incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO sunt pictate la exterior, nu întâmplător am ales să menționez prima pe listă Mănăstirea Probota.

Inițiativa de a picta pereții exteriori ai mănăstirilor din nordul Moldovei a aparținut domnitorului Petru Rareș. De-a lungul a câtorva decenii, începând cu Biserica “Sf. Gheorghe” din Hârlău (1530) și încheind cu Biserica Voroneț (1547), un număr de 15 biserici moldave au fost împodobite cu fresce de o rară frumusețe. Această mișcare artistică s-a stins însă într-o perioadă relativ scurtă. Există desigur două excepții, și anume pictarea la exterior a mănăstirilor Râșca și Sucevița în anul 1552, respectiv 1596.

Biserica Mănăstirii Probota a fost zugrăvită în exterior în anul 1532 din inițiativa vărului lui Petru Rareș, egumenul Grigore Roșca, tot el i-a sugerat lui Petru Rareș să construiască această biserică.

Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou –Suceava

Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” a îndeplinit rolul de reședință mitropolitană a Moldovei (1522-1677), fiind în prezent reședință a arhiepiscopiilor Sucevei și Rădăuților (din 1991). Aici se află moaștele Sf. Ioan cel Nou, aduse în anul 1589 de la Biserica Mirăuți (fosta catedrală mitropolitană a Moldovei).

-Este pe lista monumentelor Ptrimoniului Mondial UNESCO DIN 1993

Ctitorie a lui Bogdan al III-lea 1512-1514, fiu a lui Stefan cel Mare.

Biserica mănăstirii are două hramuri: Sf. Gheorghe (23 aprilie) și Sf. Ioan cel Nou (24 iunie).

Arhitectura

Se spune că este cea mai ingustă și înaltă biserică din Moldova. Forma este treflată, cu abside circulare, cu 9 contraforturi. Biserica a fost acoperită inițial cu învelitoare de plumb, dar aceasta a fost furată în urma invaziilor care au avut loc în Moldova în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Ulterior a fost acoperită cu șiță, iar în 1910 acoperișul a fost înlocuit cu țiglă smălțuită și colorată.

Pictura

Biserica a fost pictată în frescă în stil bizantin atât în interior, cât și în exterior. Numele meșterilor nici aici nu se cunosc.

Picturile din interior datează din vremea domniei lui Ștefăniță Vodă (1517-1527). Din cauza vechimii, multe picturi au fost înecate în fum. Între anii 1906-1909 pictorul vienez Johann Viertelberger a curățat pictura interioară de fum și a reîmprospătat-o.

Pictura exterioară datează din vremea lui Petru Rareș (1534) și se aseamănă cu cea de la Humor și Moldovița. Din frescele exterioare păstrate se mai deslușesc doar câteva pe peretele de la sud, mai adăpostit de vânturi și ploi. 

Biserica ”Înălțarea Sfintei Cruci” Pătrăuți

Este cea mai veche biserică păstratădintre ctitoriile voievodului Ștefan cel Mare, este cea mai veche biserică ortodoxă construităîn stil moldovenesc din Romînia. Mai este și biserica cu cea mai veche pictură interioară și exteroară din Moldova.

Ctitorie a voievodului Ștefan cel Mare din anul 1487, cu hramul Înățarea Sfintei Cruci (14 septembrie), a fost singura mănăstire de maici înființată în timpul domniei sale.

În timp de răstriște, mănăstirea a servit drept refugiu pentru răniți, având rolul unei Bolnițe medievale, unde erau tratați soldații lui Ștefan cel Mare sau bătrânii și nevoiașii din imprejurimile bisericii. Astfel se consemnează “primul spital” de pe teritoriul Romaniei de astăzi.

Arhitectura

Din punct de vedere al arhitecturii se remarcă stilul specific moldovenesc al mănăstirilor de lemn, cu influențe bizantine. La exterior un singur zid, cel având ușa de intrare, este marcat cu fresca bisericească, restul zidurilor rămânând albe. Această pictură înfățișează tabloul Judecății de Apoi, fresca exterioară ce se consideră a fi cea mai veche din Moldova.

Tot din 1993 este pe lista monumentelor din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Pictura

Biserica a fost pictată de zugravul Gheorghe din Tricala, care a murit în Moldova în 1530 și a fost înmormântat la Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău. În timpul acestui Pictor, probabil unul din profesorii de atunci, s-a format școala moldovenească de pictură.

Mănăstirea Arbore

Ctitorită de Luca Arbore, unul dintre boierii cei mai importanţi de la curtea lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea şi Ştefăniţă Vodă.

Biserica are hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).

Arhitectura

În interior, planul este triconc, cu cele două abside laterale ale naosului sculptate în grosimea pereţilor. Faţada vestică a bisericii are specificul ei: doar aici, în Arbore şi în Reuseni, o firidă mare înlocuieşte exonartexul. La început, clopotele bisericii erau plasate aici, pe o bară de lemn, dar acum spaţiul este folosit pentru a aduce ofrande morţilor. În mod excepţional, toate faţadele sunt netede, fără nişe sau firide. Este împărțită în trei incăperi –pronaous, naos și altar.

Pictura

Pictura exterioară este opera lui Dragoş Coman din Iaşi chemat la 1541 de Ana, fiica lui Arbore, să zugrăvească biserica. 

Crează o sinteză îndrăzneaţă între elementele orientale şi occidentale bine integrată totuşi în tradiţie. Se păstrează canonic Imnul acatist (la miazăzi), dar Asediul Constantinopolului capătă substanţa real-istorică (asediul perşilor din anul 626) reprezintă doar o aliniere formală impusă de moment. Drumul magilor, Maica Domnului şi alte scene denotă o înclinaţie spre peisajul stâncos, pe un fundal preponderent verde, ca şi la Judecata de Apoi unde găseşte unele soluţii proprii de fluidizare a mişcării personajelor. 

Proba de geniu a zugravului rămâne însă decorul faţadei de apus. În marea cavitate unde se fac îndeobşte pomeni şi parastase, întregul perete pare o imensă carte de miniaturi care “…îmbină o viziune parcă de quatrocento italian cu strălucirile emailurilor, stampelor şi covoarelor orientale” (P. Comarnescu).

La nici o altă mănăstire nu găsim un asemenea ansamblu de miniaturi considerat de altfel drept cel mai bine realizat din toată pictura epocii Ştefan cel Mare-Petru Rareş.

Mănăstirea Voroneț

Numită și “Capela Sixtină a Estului”, Mănăstirea Voroneț este una din cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare, construită în trei luni și trei săptămâni.

Arhitectura

De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială de la 1488.

Pictura

În secolul al XVI-lea – mai precis în 1547 – un ucenic al său, Mitropolitul Grigorie Roşca, cărturar cu preocupări largi, a mărit biserica adăugându-i pe latura vestică un pridvor închis, după care a purces la împodobirea întregului lăcaş cu picturi pe faţade. Tot atunci a fost pictat şi interiorul pridvorului.

Frescele de pe pereţii exteriori, realizate la numai un an de la moartea lui Petru Rareş, aparţin de drept epocii acestui domnitor (alături de cele de la Probota, Humor, Moldoviţa şi Arbore). Ele dau în mare măsură strălucirea artistică şi faima Voroneţului, şi fac ca Mitropolitul Grigorie Roşca să fie considerat al treilea ctitor al Sfintei Mănăstiri Voroneţ – după Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfântul Daniil Sihastrul.

Pe un fond albastru, de o intensă strălucire, picturile exterioare se desfăşoară pe faţade ca un covor încărcat de culori, încântând privirile cu farmecul tineresc al armoniilor. Desenul este ferm, bărbătesc, figurile sunt construite cu rigoarea unui autentic portret, sensul realităţii fiind aici mai prezent decât la alte monumente. Calitatea artistică de excepţie a acestor picturi este conferită de viziunea monumentală, de frumuseţea decorativă a compoziţiei lor, de savanta alternanţă de teme ordonate în registre şi panouri cu cele desfăşurate în frize.

Dincolo de arhitectura şi pictura cu mai sus menţionatele valori,  Mănăstirea Voroneţ prezervă o bogăţie de artă medievală: lespezile funerare ale mormintelor din pronaos şi din pridvor cu motive decorative de o valoare artistică deosebită, jilţul şi stranele care aduc ornamente din diferite stiluri ingenios îmbinate şi impresionează prin discreţia cu care se înscriu în interiorul de arhitectură fără să tulbure spaţiul sau să intre în concurenţă cu decoraţia murală. Adevărate capodopere ale sculpturii în lemn sunt în tâmpla Altarului. La acestea se cuvin adăugate multe alte piese ce pot fi regăsite în diferite colecţii şi muzee: epitafe, broderii de mari dimensiuni şi ferecătura dăruită de Mitropolitul Grigorie Roşca Mănăstirii Voroneţ (1557) care aduce noutatea unei interpretări mai decorative şi pe coperta din spate are figura Sfântului Daniil într-o interpretare solemnă inspirată de un model de icoană.

Mănăstirea Sucevița

Negasindu-se nicio pisanie sau document, istoria recunoaște monumentul ca fiind o ctitorie comună a familiei Movileștilor – mari boieri, cărturari, personalități bisericești și chiar voievozi ai Moldoviei și Țării Românești în secolele XVI-XVII.

Ctitorită între 1581 și 1584 de Mitropolitul Gheorghe Movilă. 11 ani mai târziu, după venirea pe tronul Moldovei a lui Ieremia Movilă, sunt construite casele, zidurile masive ale incintei și turnurile de apărare.

Arhitectura

  Mănăstirea Sucevița este o îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari proporții, păstrează planul și stilul statornicit în epoca lui Ștefan cel Mare, cu pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise plasate mai tărziu pe laturile de sud și de nord, care sunt “muntenești”

Pictura

Pictura mănăstirii Sucevița este “Testamentul artei clasice moldovenești”, după spusele cercetatorului francez, Paul Henry. Ioan Zugravul și fratele său Sofronie, doi pictori moldoveni,  sunt cei care au executat pictura realizată în frescă. Reprezentativ picturii de la Sucevita  este tendința spre narațiune.
Viețile unor sfinti ca Sf. Pahomie, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Mucenic Gheorghe etc. sunt infățișate cu scop educativ.

Suceviţa este unica mănăstire din Bucovina care deţine „testamentul artei moldoveneşti“, este monumentul cu cele mai multe imagini religioase din ţară.

Paleta cromatică este dominată de nuanţa unui verde crud, pe care cei doi zugravi moldoveni, Sofronie şi Ion, l-au adăugat cu pricepere şi bun-gust, după rânduială iconografică. La fel de buni cunoscători s-au dovedit cei doi meşteri şi în privinţa arhitecturii italiene – cu scena reprezentativă, la sud, a „Imnului acatist“ – sau a celei ruseşti – „Pocrovul“ -, între ferestrele gotice.

Mănăstirea Humor

  Un act de danie al lui Alexandru cel Bun pomenește pentru prima oară în 1415 de mănăstirea panului Ivan Vornicul care este la Humor, iar prin alte două acte, din 1428 și 1429, același voievod dăruiește trei sate fiilor lui Ivan Vornicul de la Humor unde este și mănăstirea lor. Așadar, la începutul veacului al XV-lea ea exista.

Mănăstirea Humor este considerate una din cele mai importante ctitorii ale evului mediu moldovenesc.

Pictura

Remarcabilă prin pictura exterioară, dominată de „roşul de Humor”, reprezentativ fiind aici tabloul asediului Constantinopolului, Mănăstirea Humor este una dintre cele mai importante ctitorii ale evului mediu moldovenesc, pentru valoarea sa culturală şi spirituală fiind inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO, ansamblul mănăstiresc incluzând Biserica cu hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Gheorghe – construită în 1530, ruinele caselor mănăstirești – datând din secolele XVI – XVIII, Turnul lui Vasile Lupu – construit în anul 1641 şi Turnul clopotniță – datând din secolul al XIX – lea.

Despre pictură se spune că în anul 1535, biserica ansamblului de la Humor, a fost zugrăvită, de către Toma din Suceava, Humorul, cu pictura exterioară păstrată în condiții foarte bune până astăzi, fiind alături de bisericile de la Voroneț și Moldovița, mărturii ale neobișnuitului procedeu decorativ apărut în timpul domniei lui Petru Rareș.

Astfel, după cum arată analiza stilistică a picturii, echipa era formată din patru zugravi, fiecare având o personalitate artistică formată, iar unul dintre aceştia, Toma din Suceava, se intitula zugrav de biserici și curtean al Măriei sale Petru, voievodul Moldovei, conducea echipa care a realizat unul din cele mai impresionante ansambluri decorative ale epocii.

Biserica Mănăstirii Humor a fost împodobită cu picturi în frescă, atât la exterior cât şi la interior, la fel ca bisericile Voroneț, Moldovița, Arbore și Sucevița. Ceea ce caracterizează în plus întreaga pictură de la Humor este unitatea de tonalitate cromatică, datorată predominanței diferitelor nuanțe de roșu, culoare specifică acestei biserici. Din păcate, pictura exterioară a fost deteriorată parțial din cauza intemperiilor. Pictura de pe peretele nordic este cea mai afectată, din ansamblul iconografic putându-se distinge doar fragmente din Acatistul Sf. Mucenic Gheorghe, din Arborele lui Iesei, două coloane de filosofi și chipul starețului Paisie. Pe peretele de vest este reprezentată Judecata de Apoi.

Frescele de pe fațada sudică și de pe abside sunt mai bine păstrate, printre scenele reprezentate aici fiind cele 24 de scene ale Imnului Acatist al Bunei Vestiri, Soborul Fecioarei, Asediul Constantinopolului de către perși în anul 625 (în cele trei scene perșii sunt înlocuiți de turci), Rugul în flăcări, Viața Sfântului Nicolae (în 15 scene), precum și Parabola Fiului Risipitor. Într-una din scenele din Asediul Constantinopolului este pictat un călăreț care aruncă o lance spre unul dintre conducătorii armatei otomane, zugravul Toma din Suceava fiind cel care a împrumutat chipul său acelui călăreț.

Arhitectura

Construită în plan triconc, cu abside laterale, dar fără turle, în stilul moldovenesc cristalizat în ultimul deceniu al domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica prezintă însă o seamă de trăsături distinctive care o deosebesc de bisericile ctitorite de Ştefan, cum sunt lipsa turlei de deasupra naosului, precum și prezența pentru prima dată, în arhitectura moldovenească, a unui pridvor deschis, în locul obișnuitului pridvor închis, și a tainiței, încăpere nouă suprapusă încăperii mormintelor.

În interiorul bisericii se găsesc cinci încăperi: pridvorul deschis, pronaosul, încăperea mormintelor (gropnița), naosul și altarul.Biserica Adormirea Maicii Domnului de la Humor este construită în plan triconc, cu abside laterale, dar fără turle, în stilul moldovenesc cristalizat în ultimul deceniu al domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica prezintă însă o seamă de trăsături distinctive care o deosebesc de bisericile ctitorite de Ştefan, cum sunt lipsa turlei de deasupra naosului, precum și prezența pentru prima dată, în arhitectura moldovenească, a unui pridvor deschis, în locul obișnuitului pridvor închis, și a tainiței, încăpere nouă suprapusă încăperii mormintelor.

Pridvorul deschis are patru arcade mari terminate în arc frânt, care se înalță până sub șirul de ocnițe. Arcadele sunt separate de stâlpi pătrați, groși cât zidul bisericii. Spațiul interior al pridvorului este împărțit în două de un arc dublu median. Din pridvor se intră în pronaos printr-un portal cu ancadrament cu muluri în stil gotic, care se termină în arc frânt. La partea superioară a pronaosului se află o cupolă sprijinită pe arcuri, iar între pronaos și încăperea mormintelor, precum și între încăperea mormintelor și naos, se află câte un perete de zidărie străpuns de o deschidere încadrată de baghete încrucișate.

Mănăstirea Moldovița

Mănăstirea Moldovița, care, potrivit tradiției, a fost ctitorită și ocrotită de către voievozii Mușatini.

Mănăstirea a dăinuit până la sfârșitul secolului al XV-lea, când, în urma unei alunecări de teren, s-a prăbușit. Ruinele se văd și astăzi la 500 m distanţă de actuala construcţie. Domnitorul Petru Rares, iubitor de artă ca și tatăl său, Ștefan cel Mare, din dorința de a continua existența acestei importante mănăstiri, construiește în 1532, la o distanță de 500 de metri, actuala mănăstire cu ziduri și turnuri de apărare, căpătând aspect de fortăreaţă. Pe ruinele fostelor locuinte a fost ridicată în 1610 – 1612 clisarnița (casa egumenească) de către episcopul Efrem de Rădăuți, pentru păstrarea odoarelor bisericii și organizarea unei școli de copiști și miniaturiști.

Hramul Mănăstirii este Buna Vestire (25 martie)

Arhitectura

Arhitectura bisericii de la Moldoviţa prezintă un plan triconc, cu cinci încăperi despărţite prin pereţi cu uşi pe mijloc şi cu sistem de boltire separată la fiecare încăpere, însă, faţă de alte biserici din Moldova, aici putem regăsi elemente noi, precum pridvorul deschis, cu cinci arcade mari, cu bolţi în formă de cruce, tainiţa aflată deasupra camerei mormintelor şi semisoclul din jurul bisericii – elemente caracteristice construcţiei bisericilor din perioada domniei lui Petru Rareş. Bolţile pridvorului sunt în stil moldovenesc în formă de cruce.

Accesul în pronaos se face printr-un portal sculptat în piatră în stil gotic, printr-o uşă din lemn de stejar îmbrăcată în fier, iar pronaosul, de formă dreptunghiulară, este luminat de patru ferestre cu ancadramente gotice, foarte interesantă aici fiind bolta pronaosului, care prezintă un sistem de opt arce întretăiate, având aspectul unei stele.

Naosul prezintă două abside laterale semicirculare, continuându-se cu absida altarului în aceeaşi formă, fiind luminat de patru ferestre mai mici, iar deasupra se ridică turla, octogonală la exterior, aşezată pe două baze suprapuse în formă stelată.

Biserica şi turla sunt ornate, în exterior, la cornişă cu un rând de ocniţe şi firide alungite la abside, iar acoperişul bisericii este construit din şiţă de brad

Pictura

Cel mai important element al picturii interioare îl reprezintă Răstignirea, întâlnită în naos, considerată cea mai valoroasă realizare artistică de acest fel din toate bisericile edificate în Bucovina. Se mai remarcă Cina cea de taină, aflată în altar, prezentată printr-o bogăţie a elementelor figurative şi decorative, strălucirea coloritului, specialiştii arătând că realizarea se prezintă mai umanizată şi mai tragică decât în orice altă iconografie.

Împodobirea bisericii cu pictură exterioară, o inovaţie artistică a acelori vremuri – fiind realizată în anul 1537, este complexă imagistic şi bogată cromatic şi are un caracter mult mai realist, narativ, faţă de sursa de inspiraţie, cultura religioasă bizantină. În fapt stilul frescelor exterioare este cel post-bizantin, cu influenţe din goticul internaţional şi chiar din arta Renaşterii, iar cei mai mulţi specialişti consideră că pictura de la Moldoviţa este realizată de zugravii coordonaţi de vestitul Toma de la Suceava, pictorul de curte al lui Petru Rareş.

E necesar să menţionez faptul că nu au fost descifrate încă toate secretele tehnice ale acestor picturi exterioare care au rezistat atâtea secole, singurele păstrate fiind cele din perioada domniei lui Petru Rareş.

Pe faţada sudică este prezentat Imnul acatist şi un impresionant Asediu al Constantinopolului, pe abside este reprezentat Cinul, ca legătură între Biserica triumfătoare din cer şi cea luptătoare de pe pământ, elemente realizate excepţional, prin interpretarea românească a unor teme tradiţional bizantine. Pe faţada sudică sunt redaţi sfinţii militari – Gheorghe, Dimitrie şi Mercurie, “Rugul lui Moise” şi Arborele lui Iesei”.

Să amintim şi de valoroasa catapeteasmă, sculptată în lemn, pictată şi aurită, o operă de artă valoroasă, realizată în partea ei superioară în secolul al XVI-lea.

Unice în lume prin pictura exterioară şi arhitectura care defineşte epoca de glorie a Moldovei, mănăstirile din judeţul Suceava reprezintă probabil cel mai puternic brand turistic al României.

Informații din:

-Voroneț, Monahia Gabriela Platon, Mănăstirea Voroneț, Editura Thausib, 2007.

Share Button

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.