La pas prin Chișinău

Asemeni Romei, Oraşul Chişinău este situat pe şapte coline, care formează un cerc. Dar mai este numit și Oraşul din piatră albă.

Un oraș care m-a surprins în mod plăcut încă de la prima vizită.

Pașii m-au purtat de câteva ori în capitala Moldovei. De fiecare dată am descoperit și redescoperit locuri intersante cu povești și istorii fascinante. La ultima vizită, în octombrie 2021, am avut parte de un tur ghidat exceptional, asta evident datorită ghidului pe care l-am avut.

Hai să-ți povestesc ce am vizitat prin Chișinău.
Muzeul de istorie.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a fost inaugurat în 1987, în sediul reconstruit al fostului Liceu Regional. Muzeul gestionează şi păstrează peste 263.000 de exponate. Peste 165.000 piese originale de Patrimoniu naţional. Secţiile Arheologie şi Istorie antică, Istorie medievală, Istoria Basarabiei, Istoria contemporană şi de Tezaure, reprezintă nucleul științific al instituţiei. Muzeul are câteva direcţii de activitate primordiale: păstrarea şi conservarea vestigiilor istorice, cercetarea ştiinţifică a perioadelor istorice şi a exponatelor concrete referitoare la teritoriul Republicii Moldova şi activitatea de popularizare a istoriei, în special prin expoziţii şi alte activităţi.

Muzeul de istorie -Chișinău

În plus muzeul seamănă cu un mic palat, datorită arhitecturii și decorațiunilor interioare.

Muzeul de istorie -Chișinău
Catedrala Naşterea Domnului.

Aflată în Piaţa Marii Adunări din Chişinău, este un monumentele de arhitectură cu încărcătură istorică. Catedrala a fost ridicată în 1836 după proiectul arhitectului Avraam Melnikov. Este construită din piatră şi cărămidă, cu trei altare. Totodată în interiorul ei se găsesc trei portrete ale Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Catedrala din Chișinău
Unul dintre cele trei portrete ale lui Stefan cel Mare din catedrala din Chișinău

Printre locurile din Chişinău care merită a fi vizitate se numără şi Grădina publică Ştefan cel Mare. La intrare este amplasat monumentul lui Ştefan cel Mare şi a fost instalat la 29 aprilie 1928. Monumentul a fost turnat la București, la turnătoria lui Rîșcanu, în anul 1927, din bronz provenit de la 6 tunuri mari, capturate de la otomani în timpul războiului de independență din anii 1877-1878.

Monumentul lui Ștefan cel Mare -Chișinău
O statuie cu o istorie zbuciumată

După ultimatumul sovietic dat României în 1940, statuia a fost transportată la Vaslui, unde a fost instalată lângă biserica Sfântul Ioan, ctitorită chiar de marele voievod. În august 1942, statuia a fost reinstalată la Chișinău, în fața Arcului de Triumf. În 1944 statuia a fost evacuată din nou, fiind transportată la Craiova.

Urmează o altă mutare la Chișinău, prin anii ’70, trece prin procese de restaurare, iar din anul 1990 tronează în fața Grădinii Publice.

Este singura statuie cu care s-a căsătorit cineva. Poeta Leonida Lari, care a militat și pentru unirea Basarbiei cu România, s-a logodit oficial cu Ștefan cel Mare.

Parcul orășenesc “Șefan cel Mare”

Parcul orăşenesc Ştefan cel Mare (fostul Puşkin) este un locul iubit pentru odihnă, plimbări, întâlniri pentru toţi locuitorii Chişinăului de toate vârstele. O zonă verde în centrul capitalei Republicii Moldova, cu care într-adevar chişinăuenii se mândresc. În acest parc avem “Aleea Clasicilor” care este un complex sculptural. Pe ambele părți ale aleii sunt amplasate busturile din granit roșu ale clasicilor literaturii române și ale animatorilor politici notorii pentru Republica Moldova. Ai să întâlnești cel puțin o statuie foarte interesantă. Printre acestea este statuia poetului nepereche Mihai Eminescu. Autorul acestei statui și-a sculptat autoportretul (profil) în partea stângă cum privesti statuia din spate. Pentru acest lucru, sculptorul a ispășit 2 ani de închisoare.

Bustul lui Mihai Eminescu -Chișinău

Autoportretul -profil- al sculptorului bustului lui Mihai Eminescu

Tot în acest parc este amplasat și cel mai vechi monument din Chişinău, care este bustul lui Alexandr Puşkin (1885). Poetul a trăit și creat în capitala Basarabiei începând cu ultimele zile a lui septembrie 1820 până în anul 1823.

Bustul lui Alexandr Pușkin

Idea de a înveşnici aflarea talentatului poet la Chişinău, aparţine boierimii încă din anul 1860. Atunci au început adunarea de mijloace pentru confecţionarea monumentului poetului. Monumentul este foarte simplu: pe un pătrat din piatră instalată peste o columnă din granit de culoare întunecată, deasupra căreia stă bustul poetului cu capul descoperit şi cu un trenci pe umeri. Acesta este unul din primele monumente ale marelui poet a Rusiei, care este o copie exactă a părţi de sus a statuii de la Moscova.

Istorie

Prima atestare documentară a Chișinăului datează din data de 17 iulie 1436 (hrisov de la Vaslui, întocmit de domnii Țării Moldovei Ilie și Ștefan). Acest document se pare că se află la Varșovia, în arhiva centrală a documentelor istorice. Istoria orașului a fost presărată cu multe momente dificile, peste locuitorii au trecut cu greu. Unele merită menționate, altele nu. Așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, istoria nu este blândă cu cei mici, mai ales când deasupra lor bat tobele marilor puteri. URSS și acum în denumirea sa democratică Rusia. A fost țara care a influențat într-un mod sau altul dezvoltarea Moldovei și implicit a orașului Chișinău.

Chișinău
Curiozități

Chișinăul mai este numit și Oraşul din piatră albă

Oraşul din piatră albă este sintagma cu care este supranumit Chişinăul. Respectivul supranume vine din faptul că foarte multe clădiri din Chişinău sunt deschise la culoare, fiind construite din piatră albă de calcar. O celebră carieră de piatră exploatată în acest sens este cea situată la Cosăuţi. De aici s-a folosit piatra şi pentru reconstrucţia Cetăţii Sorocii pe timpul lui Petru Rareş, precum şi pentru construirea bisericii Trei Ierarhi din Iaşi.

Arcul de Triumf din Chişinău ocupă locul 5 printre cele mai frumoase Arce de Triumf, conform ratingului revistei „Aeroflot Premium. a fost ridicat în cinstea armatei ruse care a învins turcii în 1812. Acesta are o înălțime de 13 metri.

Arcul de Triumf -Chișinău, în fundal Catedrala.

“Porțile Orașului” au fost construite la sfârșitul anilor 1970 – începutul anilor 1980 – un ansamblu de blocuri de locuințe din beton armat, cel mai mare având 24 etaje și o înălțime de circa 70 metri.

Porțile orașului Chișinău

Bulevardul central al Capitalei Ștefan cel Mare a avut, de-a lungul istoriei, nu mai puțin de șapte denumiri: strada Millionnaia, Moskovskaia, Aleksandrovskaia, apoi bd. Alexandru cel Bun. Mai târziu a fost împărțit în două tronsoane: primul se numea bd. Alexandru cel Bun, iar cel de-al doilea bd. Regele Carol II. După 1944-1952 s-a numit strada Lenin.

Am trecut prin locuri cu povești dar, din experiența de călător și ghid știu că indiferent cât de interesant ar fi totul dacă îți chiorăie mațele de foame nimic nu mai are farmec.

Plăcinte moldovenești
Moldova și bucatele tradiționale

Și cum în Moldova e renumită pentru mâncarea delicioasă, e musai de încercat produsele tradiționale. De neratat plăcintele cu diverse umpluturi, varză, cartofi, bostan (dovleac), brânză. Zeama de pui cu taiței de casă, sarmale, prune umplute cu nuci, piftie, prăjitura baba-neagra, pârjoale, colțunași…hai că deja îmi plouă în gură. Le găsiți pe toate prin restaurantele Chișinăului. Dar dacă dorești să la savurezi într-o atmosferă tradițională îti recomand restauantele “La Taifas” și “Vatra Neamului”, dar și “La Plăcinte”.

Delicii moldovenești

Dacă ai ajuns la Chișinău nu uita de renumitele bomboane “Bucuria”. Sunt cel mai apreciat suvenir.

Pentru alte obiective turistice de vizitat aruncă o privire aici, unde ai să gasești și referințe despre câteva crame. Voi povesti și despre Cricova, curând.

Sunt foarte multe de spus, în general despre un oraș, la fel și despre Chișinău. Am omis multe detalii despre Chișinăi -prima clădire iluminată din oraș, un turn din care se poate observa orașul, biserici, biserica armenească. Nu am amintit despre cladiri precum cea a Operei Naționale, Parlamentului, Teatrul Mihai Eminescu, Gara, Primăria orașului (care se poate vizita) etc.

Primăria orașului Chișinău
Chișinău-punctul 0

Când ajungi la Chișinău nu ezita să-ți ei un ghid local. Câte povești și detalii știe să-ți spună un ghid local nu ai cum să le desoperi răsfoind sute de articole pe net.

Share Button

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.