De ce iubim muntele?!

Posted on by

         De ce nu l-am iubi?! Sunt atâtea milioane de motive să iubim muntele…exact câte milioane de ani are și el.

Așa că îndrăgostește-te de munte că noi suntem îndrăgostiți de el lulea!!

Cum să nu te îndrăgostești când îți oferă de fiecare dată altceva, sute de priveliști unice. 

2

          De la a te îndrăgosti până a iubi din toată inima muntele nu este decât un pas, un pas făcut pe potecile lui.

Pe munte înveți să redevii copil indiferent de vârstă.  Fiecare pas te face mai puternic, mai optimist și mult mai încrezător.

Pe munte înveți că orice efort este răsplătit, întâlnești prieteni noi, prieteni de o rară valoare pe care oriunde altundeva nu i-ai întâlni.

Muntele te face să ai încredere, în tine,  în cel de lângă tine, în cel cu care te întâlnești pe traseu. Indiferent cât de solicitant este drumul  atunci când vei întâlni un alt iubitor de munte, vei zâmbi, e cea mai bună răsplată pe care o poate primi un drumeț pe munte, din partea semenilor.

Muntele te învață să te  bucuri de lucruri mărunte, te îndeamnă să-ți urmezi drumul neabătut. Doar acolo sus poți vedea  mai departe decât de obicei, doar caolo te poți bucura de natura neatinsă, acolo sus poți să îndrăznești să visezi că mâine trebuie să ajungi și mai sus.

3

Muntele te învață să fii modest indiferent cât de sus ai ajuns, te determină să rămâi în picioare chiar dacă drumul este dificil.

Da, muntele este o școală unde înveți să te confrunți cu tine însuți, înveți să te depășești pe tine însuți, dar este și locul unde înveți să evoluezi,  mai înveți să-ți păstrezi  și echilibrul în orice situație. Muntele e singurul loc unde obții libertatea deplină, muntele e singura rudă care trăiește de milioane de ani și pe care o poți vizita oricând.

4

Cum să nu iubești ceva ce în fiecare zi condeiază povești pline de mistere?! Chiar dacă ești îndrăgostit de el, totuși,  în preajma lui poți gândi limpede, poți vedea dincolo de ceață.

Munte = fericire

Munte= emoție, 

….și adrenalină…

Peisajele te fac să-ți fie dor de munte chiar atunci când te-ai despărțit de el. Nici nu s-au odihnit bocancii că parcă ai vrea să o ei din loc spre alt traseu, spre alte culmi…spre alte vârfuri.

Este o provocare incredibilă să iubești muntele, nu te dezamăgește niciodată și mereu îți va oferi ceva nou.

1

          Muntele  este locul perfect pentru terapia sufletului, locul unde poți să-ți faci ordine între gânduri, locul unde te încarci cu energie pozitivă.


Poate aproape degeaba ți-am spus toate aceste lucruri, până nu ajungi pe potecile lui nu ai cum să simți aceste lucruri, nu ai cum să trăiești acea emoție, nu ai cum să-ți depășești limitele.

Noi iubim muntele dar  îl și respectăm.

 Vezi secțiunea Drumeții pe munte unde am povestit despre unele ieșiri pe munte.

Să ai poteci cu soare!!

Share Button

2 thoughts on “De ce iubim muntele?!

  1. Larisa

    Va impartasesc 100% ceea ce ati scris mai sus! Si eu iubesc muntele, chiar daca acum este ceva mai departe de mine si „ne vedem” mai rar si la fel ca si voi il respect.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *