CROsinverS 2014

          Vino la singurul cros din România la  care se aleargă cu spatele pentru trei copii bolnavi, noi am participat și anul trecut.

CrossInvers A3Poster_2014_bun

 Evenimentul are loc duminică, 7 septembrie 2014, ora 9:00  în Parcul Tineretui, intrarea Șincai.

CROsinverS, singurul cros din România la care se aleargă cu spatele în scop caritabil.

Vino și tu și ajută-i pe Roberta, Mihai sau Horia alergând 1 km cu spatele. Pentru fiecare km parcurs BGS  împreună cu sponsorii donează câte  10 euro copilului pentru care alergi.

La prima ediție a CROsinverS peste 600 de oameni au alergat cu spatele, iar prin susținerea lor starea de sănătate a lui Emi, Luca și Cristi s-a îmbunătățit. Anul acesta  copii care vor fi ajutați în urma acestui eveniment sunt  Roberta, Mihai și Horia.

La fel ca la prima ediție vor exista 3 starturi, unul pentru Roberta, unul pentru Mihai și unul pentru Horia. Ai posibilitatea să-ți alegi cazul pentru care vrei să alergi.

ALEARGĂ pentru ei la CROsinverS!

Roberta (1 an și 6 luni) până la 9 luni a plâns și a zâmbit ca un copil normal, după care părinții au observat că în momentul în care o strigau se ducea în partea opusă, iar ochii aveau mișcări neregulate. Roberta a primit un diagnostic dur: tumori pe retină, tumori canceroase care i-au afectat deja vederea. Pentru a nu fi condamnată la o viață în întuneric, Roberta are nevoie de o intervenție la o clinică din Franța.

Din cauza unei nașteri premature și a complicațiilor intervenite la naștere Mihai (1 an și 4 luni) suferă de Sindrom West și de tulburare globală a personalității. Nu își poate vedea părinții, nu poate merge, iar zâmbetele sunt înlocuite de lacrimi. Mihai trebuie să ajungă de urgență în SUA pentru o operație la ochi și pentru recuperare neuromotorie.

Horia (1 an și 7 luni) a avut o evoluție aparent normală până la vârsta de 7 luni, după care a început să facă crize de epilepsie din ce în ce mai dese și mai violente. După numeroase investigații, medicii i-au dat un diagnostic foarte rar – anomalie de migrare neuronală, iar din cauza acestei boli evoluția sa firească este întreruptă. Singura sa șansă de a se juca cu fratele său și de a avea o copilărie normală este o operație la Hanovra.

Își poți confirma  prezența prin „join”/ „participă” la evenimentul CROsinverS 2014, de pe pagina de facebook: BGS Oficial si printr-un SMS cu Nume, Prenume, Mail la numărul de telefon: 0756 296 842.

Vino pe 7 septembrie la eveniment și aleargă pentru Roberta, Mihai sau Horia.
Aleargă cu spatele și ajută-i să zâmbească.

 

 

Share Button

One thought on “CROsinverS 2014

  1. HoinariRomani Post author

    Am participat și în acest an la CROsinverS, fiecare dintre noi a alergat cu spatele pentru un zâmbet.
    Am făcut pași cu spatele pentru Mihai și Horia. Sănătate puiuți mici!!

    Înainte de start

     photo 2q_zpsb0a1fd2f.jpg

    Alergăm
     photo 3q_zpsa738e50a.jpg

     photo 1q_zps9fea3efa.jpg

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *