Tag Archives: Manastiri

Bijuteriile Bucovinei din Patrimoniul Mondial UNESCO

 Unice în întreaga lume pentru pictura exterioară cu pigmenţi rămaşi necunoscuţi specialiştilor de astăzi, mănăstirile din nordul Moldovei sunt adevărate bijuterii ale arhitecturii moldoveneşti medievale.

(mai mult…)

28 feb. 2020

În inima Apusenilor la Mănăstirea Lupșa

Mii de curioși și credincioși vin în văile apusenilor să vadă și să caute liniștea la bisericuța din lemn.

manastirea Lupsa 2

Mănăstirea Lupșa

La început de toamnă pașii m-au purtat prin aceste locuri ale apusenilor, locuri unde am întâlnit oameni excepționali de unde am aflat istorii și povești despre acest monument și nu numai.

Prin liniștea asurzitoare a toamnei doar zgomotul frunzelor în cădere puteau intrerupe călătorul din contemplare. E greu de descris liniștea din unele colțuri ale țări. Locuri în care ai vrea să te muți fără ezitare sau măcar să petreci o perioadă în contemplare.

Dar să ne întoarcem în timp și cu picioarele pe Pământ…Istoria acestui loc a început să se scrie în perioada cnezatului, 1429, pe când cneazul Stanislav  Cândea a ridicat biserica din lemn, din sat, cu hramul Sf. Ierarh Nicolae.

Poate una din cele mai importante activități de la această mănăstire de pe Valea Arieșului este  încă de la începuturi monahii de aici țineau legătura cu Mănăstirea Peri din Maramureș și cu mănăstirile din moldova de unde aduceau cărți.

manastirea Lupsa 1

Mănăstirea Lupșa

Este considerată cea mai veche biserică de lemn din Transilvania, lăcaşul în formă de navă a avut la început numai altar şi naos. Abia în anul 1810 i s-a adăugat pronaosul şi turla clopotniţă.

Viaţa mănăstirii, viaţa bisericii de lemn a fost zbuciumată, aşa cum a fost zbuciumată viaţa românilor din Transilvania.

În 1698, se restaurează biserica, atunci este  schimbată cupola bisericii cu un tavan casentat de cultură renascentistă. În perioada Imperiului Habsburgic, 1762,  acest lăcaș a fost trecut pe lista monumentelor ce urmau să fie demolate, la ordinul generalului Buccow. Intervenţia episcopului catolic Petru Paul Aron nu doar că a salvat-o ci, atunci, biserica a fost şi declarată monument istoric. Vreme de mai bine de 200 de ani biserica a fost folosită de greco-catolici până în 1948, când a revenit la biserică ortodoxă.

Aici, a funcţionat şi singura şcoală din regiune, până în 1848, când a fost mutată în sat. Acolo unde este şi biserica de piatră construită înainte celei de lemn.

Pictura:  „ Rolul zugravilor de la Lupșa, în păstrarea tradițiilor artei postbrâncovenești, în formarea unei arte comune românești, este plenar ilustrat prin activitatea zugravului Nicolae Bădău din Lupșa Mare, care între sfârșitul secolului al XVIII-lea și 1820, a purtat și răspândit în satele bănățene mesajul artei sale. ”

manastirea lupsa 4

Interior -pictura

— Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei.

Iar după 1990 biserica a fost, din nou, renovată, iar timp de 12 ani pe o frescă exterioară din spatele lăcașului de cult au putut fi văzuți pictați ofițeri naziști și comuniști ce purtau steaguri cu zvastică, respectiv cu secera și ciocanul, așteptând “Judecata de Apoi”, alături de otomani.

În Lupșa se află și cea mai veche biserică de piatră din Apuseni, monument istoric, ridicată în 1421.

Sper că înformațiile îți vor fi de folos și atunci când ajungi pe tărâmul de poveste al apusenilor faci un popas și la acest monument.

manastirea lupsa 3

Mănăstirea Lupșa

Localizare: Sat. Mănăstirea, com. Lupșa, jud. Alba (mai mult…)

11 sept. 2017

Unicat în România – Mănăstirea Corbii de Piatră

 

           Mănăstiri săpate în stâncă mai avem prin România, însa ca aceasta nu mai există niciuna. Se spune că ar fi soră cu mănăstirile din Cappadocia, la felul cum arată. Unicitatea mai este dată și de cele două altare.

(mai mult…)

05 sept. 2016

Mănăstirea Țigănești

         În foștii codrii ai Vlăsiei, amintită în hrisoavele domnești, se află o mănăstire, din atelierele căreia au plecat broderii spre Castelul Peleș, spre biserica Baden-Baden sau spre catedrala Canterbury.

(mai mult…)

07 mart. 2016

Mănăstirea Lainici

      Printre obiectivele religioase și turistice din Gorj se numără și Mănăstirea Lainici, am ajuns și noi. Ți-ai dat seama, că de nu am fi ajuns nu am fi scris pe blog  😀

(mai mult…)

29 feb. 2016

„Nemo est” –Mănăstirea Nămăești

     Săpată în stânca muntelui, din piatră, face deliciul curioșilor pasionați de istorie, legende și religie.

(mai mult…)

20 ian. 2016