În așteptarea lui Moș Nicolae!!

Din bătrâni se povestește că în noaptea de 5 spre 6 decembrie Moș Nicolae colindă satele și orașele ascultând pe la toate ferestrele dacă toți copiii sunt cuminți.  Dacă aceștia  sunt la somn atunci Moșul lasă dulciuri și alte cadouri  în ghetuțe. Tot Moș Nicolae are “cadouri”  și pentru copiii obraznici, lasă în dar câte o nuielușă.

          Spre deosebire de Moș Crăciun, Moș Nicolae nu se arată  niciodată  copiilor.

Legenda lui Moș Nicolae:

           Se spune că  Sfântul Nicolae a ajutat trei  fete sărace  din orașul său, aducându-le în  dar  zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era sărăcăcioasă. Tatăl lor plănuia să-și vândă fetele, crezând că astfel se va păstra averea.  Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuința sa. Noaptea, pe furiș, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în cămera fetei celei mai mari, aceasta reușind să se mărite curând. La fel  sa întâmplat și cu surorile mai mici în următorii ani.
De atunci și până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi nouă, în special copiii, primesc daruri, de la Moșul care nu li se arată niciodată.    🙂

Cine este  Moș  Nicolae? 
Cunoscut în Transilvania  sub numele de Sîn-Nicoară, Sfântul Nicolae este cel mai popular sfânt din  Ardeal.

          Sărbătoarea lui a generat un adevărat folclor, de la darurile de Moă Niculae și până la obiceiurile și legendele diferete de la sat la sat. Născut în  cetatea Patara din ținutul Lichiei, din Asia, Sf. Nicolae (în limba greacă biruitor de popor ) s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, remarcându-se  de mic copil prin minunile pe care le făcea. După ce i-au murit părinții, Nicolae și-a împărțit averea săracilor și a întemeiat mănăstirea Sionului de lângă Mira, capitala Lichiei, călătorind ca prelat la Ierusalim.
Creștinii acelor timpuri au păstrat memoria numeroaselor sale minuni (readucerea la viață  a unui corăbier căzut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea, prin rugăciune și post, a furtunii de pe mare s.a.). În ultima parte a vieții s-a retras la mănăstirea ctitorită de el, a Sionului, unde a fost înmormântat la 6 decembrie 352. După opt ani, împăratul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserică, în cartierul Vlaherne, cu hramul numelui său. Ducându-se vestea că din mormântul său izvorăște mir, creștinii din întreaga lume au făcut pelerinaj, vindecându-se de boli incurabile.

        Din veacul al XIX- lea, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se păstrează la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București, unde se găsește și mormântul Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu. Numeroase biserici din țară și mai ales din Ardeal au hramul Sfântului Nicolae.

Le Pere Fouettard în Franța, Sfântul Nicolae este însoțit de un personaj pe care oamenii din Metz îl disprețuiesc. Până în 1552, Moș Nicolae venea singur pe 6 decembrie și aducea jocuri și dulciuri copiilor cuminți, dar și celor mai puțin cuminți. În anul acela, Împăratul Carol al V-lea a asediat orașul Metz. Messienii au fost nevoiți să ceară ajutor regelui Franței pentru a face față asediului care a ținut până în ianuarie 1553. Breasla tăbăcarilor a inventat chiar în timpul asediului un personaj grotesc pentru a-i îmbărbăta pe locuitorii din Metz. Personajul îl reprezenta pe Carol al V- lea și purta cu el un bici cu care încerca să pedepsească tinerii și tinerele, alergându-i pe străzi. Anul următor, pentru a se bucura de libertate, breasla a reînnoit ideea acestui personaj urât, dezagreabil. Trecerea lui prin oraș coincide oarecum cu aceea a Sfântului Nicolae.
Anii au trecut și, cu timpul, a devenit un obicei ca Sfântul Nicolae să aducă dulciuri, iar caricatura lui Carol al V- lea să apară pedepsind copiii neascultători cu nuielușa usturătoare. Oameni pașnici, locuitorii din Metz l-au uitat pe Carol al V- lea și l-au botezat Père Fouettard (moșul care vine cu biciul) pe cel care-l însoțea pe Moș Nicolae, patronul copiilor.
Imaginea acestui personaj s-a răspândit puțin câte puțin spre Nord și astfel Père Fouettard a fost acceptat în Germania, Olanda, Belgia, rezolvând uneori problemele educative ale unor părinți, prin apariția sa, care speria copiii neascultători. Ideea nuielușei care pedepsește a ajuns până pe meleagurile noastre.

Ce aduce Moș  Nicolae?

         La noi  de Moș Nicolae, copiii cuminți primesc, pe lângă dulciuri și jucării și o nuielușă  frumos colorată, iar cei mai puțin cuminți primesc o nuielușă adevărată care să le amintească de o eventuală pedeapsă.

         În Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac în spinare și este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranța că  aceasta va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe moș.

         Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun ca ele sunt aduse de îngeri.
În Siria, cadourile vin cu o camilă tânără  în data de 6 ianuarie. Copiilor italieni le aduce daruri personajul La Befana, despre care se crede că a refuzat să-i conducă pe înțelepți la Bethleem când aceștia i-au trecut pragul, motiv pentru care La Befana își petrece timpul mergând din casă în casă pentru a-l găsi pe Copilul Hristos.

         Tot  printre legende se spune că  iarna începe la Sf. Nicolae. Dacă în această zi  sfântă ninge se spune că moșul și-a scuturat barba albă sau a întinerit.

          Moș  Nicolae și Moș Crăciun sunt  ființele magice din copilăria noastră.    🙂

Informații de pe Creștin Ortodox. ro și din cartea Obiceiuri și Tradiții Românești.

Share Button

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.